Marti, 14 noiembrie 2017. Ma aflu la Aeroportul Henri Coanda, unde urmeaza sa ma imbarc intr-o cursa Air France cu destinatia Paris. Dupa o noapte petrecuta la Versailles, urmeaza sa calatoresc spre centrul Frantei, spre Bourges. Nu merg acolo ca turist, urmeaza sa vizitam mai multe unitati de productie ale companiei MBDA, producator de armament, liderul industriei de aparare din Europa. Vizita vine in contextul semnarii, la sfarsitul lunii august 2017, in timpul vizitei presedintelui francez Emmanuel Macron si in cadrul Acordului Strategic Romano-Francez, unui Memorandum de Intelegere intre MBDA, ROMARM, companie romana de stat din domeniul apararii si Electromecanica Ploiesti, filiala ROMARM.

”Acest Memorandum va permite celor trei parti semnatare sa defineasca si sa prezinte cea mai buna propunere franceza de sisteme de rachete tactice de ultima generatie ca raspuns la cerintele operationale ale Fortelor Armate Romane pentru Sisteme de Aparare Aeriana. In conformitate cu cerinta CSAT, acest Memorandum va ajuta la revitalizarea industriei de aparare din Romania prin intermediul cooperarii industriale, productiei locale si transferului de tehnologie, in linie cu initiativa europeana PESCO. Acest Memorandum va constitui, de asemenea, un pas important in consolidarea pilonului industrial european al NATO”, se arata in comunicatul de presa care anunta Memorandumul semnat de Emmanuel Macron, presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, Adrian Tutuianu, ministrul Apararii si Mihai-Viorel Fifor, ministrul Economiei.

Aproape trei luni mai tarziu, pe 15 noiembrie, in timp ce jurnalistii romani zburau spre Franta pentru a incepe vizita unitatilor de productie ale MBDA, Comisia de Aparare de la Senat, in care uirma sa fie dezbatuta procedura pentru achizitia de sisteme de rachete americane Patriot – concurenta celor de la MBDA – inregistra o lipsa de cvorum, reprezentantii PSD si ALDE absentand. Dezbaterea a avut loc, in cele din urma luni, 20 noiembrie, dupa deja clasicul circ care insoteste mai toate deciziile pe care autoritatile din Romania le iau in ultima perioada.

In pline discutii legate de achizitionarea rachetelor Patriot de la americani, grupul european MBDA, producator de armament, vrea sa asambleze rachete la Electromecanica Ploiesti (filiala a ROMARM). Conditia? Semnarea unui contract pentru livrarea de rachete Mistral 3 si Mica VL (cu lansare verticala).

Didier Philippe, MBDA, Mistral, Mica, rachete

Citeste si:
Ambasada Rusiei ameninta cu citate din Putin dupa gafa lui Fifor
Ambasada Rusiei, amenintari...

Didier Philippe, MBDA: ”Este o lupta permanenta intre sabie si scut”

Pe 15 noiembrie, in timpul intalnirii pe care am avut-o la sediul central al MBDA din Le Plessis-Robinson, cu Didier Philippe, vicepresedinte al grupului european MBDA (creat in decembrie 2001, prin fuziunea principalilor producatori de rachete din Franta, Marea Britanie si Italia si la care in prezent sunt actionari principali BAE Systems, cu 37,5% din actiuni; Airbus Group, cu 37,5% si Finmeccanica, cu 25%), discutiile s-au concentrat insa pe rachetele cu raza mica si medie de actiune din portofoliu, adica a treia generatie a rachetelor Mistral, noile rachete Mica si, pentru apararea navala si costiera, sistemele Exocet. Despre Aster, competitoarea MBDA la Patriot, nu a mai fost vorba decat tangential.

Didier Philippe, MBDA, Mistral, Mica, rachete

”Noile generatii de rachete sunt gandite sa faca fata noilor generatii de amenintari. Este o lupta permanenta intre sabie si scut. De aceea este foarte important sa nu acceptati sa cumparati sisteme de generatie veche, pentru ca au o capacitate foarte joasa impotriva amenintarilor moderne. Noi propunem Mistral 3, iar la Exocet si VL Mica la fel, ultima generatie, una pe care Franta o are in serviciu azi si pe care o achizitioneaza azi. Nu va puteti permite sa cheltuiti bani publici pe sisteme care vor fi depasite chiar dinainte sa le primiti. Nu cumparati un sistem doar pentru a bifa o casuta, «am un sistem de aparare antiaeriana», ci trebuie sa aveti ceva care sa faca fata amenintarilor moderne. Noi avem aprobare sa va propunem ultima generatie de rachete pe care le producem pentru Franta. Nu vindem oricui si in mod special nu vindem potentialilor nostri dusmani. Procesul de vanzare este supus unei aprobari foarte stricte din partea guvernului francez, de aceea ne limitam exportul la tari care sunt considerate aliate si importante din punct de vedere geostrategic”, explica Didier Philippe, vicepresedintele MBDA, grup care a inregistrat in 2015 o cifra de afaceri de 2,9 miliarde de euro,care are comenzi in valoare de peste 15 miliarde de euro pentru urmatorii 3-5 ani, care are 10.000 de angajati la nivel global si care lucreaza cu 90 de armate de pe intreg globul pamantesc.

Pietele de baza pentru MBDA sunt Franta, Regatul Unit al Marii Britanii, Italia si Germania (in 2006, MNDA a achizitionat subsidiarei hermane EADS/LFK), tari in care grupul are 4.750, 3.250, 1.245, respective 1.200 de angajati. In conditiile in care pentru apararea antibalistica solutia adoptata de Romania este reprezentata de sistemele americane Patriot, francezii de la MBDA se orienteaza, in propunerea pe care o fac autoritatilor din Romania, catre alte tipuri de solutii de aparare.

Citeste si:
Inca o gafa a Guvernului Dancila. Declaratia ministrului Apararii
Inca o gafa a Guvernului...

Didier Philippe, MBDA, Mistral, Mica, rachete

”Vrem sa activam pe mai multe planuri, unul dintre ele este legat de echiparea corvetelor si modernizarea fregatelor romanesti si propunem rachetele Mica cu lansare verticala si Exocet, ultima generatie. Participam de asemenea la competitia legata de apararea costiera , cu Exocet Block 3, de asemenea avem activitate si pe segmentul Shorad/Vshorad, unde va propunem linii de integrare atat pentru Mistral, cat si pentru Mica, integrarea acestor sisteme de aparare antiaeriana pentru armata romana si Mistral Manpad. Toate acestea reprezinta o revitalizare semnificativa a apararii antiaeriene, navale si costiere si putem oferi o cooperare de substantaindustriei romanesti de aparare”, spune Didier Philippe.

Ce propune MBDA autoritatilor romane?

Concret, propunerea francezilor de la MBDA vizeaza sisteme de rachete ”surface to air” cu raza scurta si foarte scurta de actiune (SHORAD/VSHORAD), reprezentanta de sistemele Mistral 3 si Mica VL (lansare verticala), sisteme de aparare navala, prin Exocet MM40 Block 3 si Mica VL. Printre avantajele enumerate de reprezentantii MBDA se numara faptul ca rachetele Mistral si Mica VL pot fi utilizate atat in cazul lansarilor terestre, cat si in al celor de pe apa. Cu alte cuvinte, nu este nevoie sa ai rachete diferite pentru sistemele de aparare terestre si navale. De asemenea, in cazul Mica VL, exista posibilitatea ghidarii prin infrarosu – o solutie ”tacuta” din punctul de vedere al detectarii de catre radarul inamic, dar a carei eficienta este redusa in caz de vremea rea – si prin frecventa radio, o solutie detectabila de catre radar, insa eficienta pe toate tipurile de vreme.

De asemenea, tehnologia din ultima generatie de rachete Mistral a fost profund schimbata fata de versiunea precedenta, principala modificare vizand sistemul de ghidare (seeker). In acelasi timp, au fost modificate si electronica si sistemul de propulsie. Toate aceste modificari au fost facute mentinand acelasi volum al rachetei si acelasi tub, astfel ca Mistral 3 poate fi folosit si pe vechile lansatoare.

Citeste si:
Reactii internationale dupa atacul asupra Siriei. Rusia convoaca ONU
Reactii internationale dupa...

”Cumperi un sistem pentru 30 de ani si apoi ai nevoie de evolutia produselor, ceea ce noi putem furniza. Cand vindem un sistem, nu vindem doar rachetele, ci si modul in care pregatesti misiunea si in care operezi. Cu VL Mica, ai nevoie de un sofer cu o mica cutie, care poate face totul: poate ridica sistemul, poate schimba cutia cu 4 rachete cu alta, e vorba de cineva care nu trebuie sa fie inalt calificat. Pentru ”creier”, unitatea tactica, aveti nevoie de trei oameni care trebuiie sa fie foarte bine educati, care sa pregateasca misiunea, sa stie unde sa pozitioneze pe teren unitatile de tragere. Pe acesti oameni ii vom pregati noi si vom pregati traineri care sa ii poata invata mai departe pe ceilalti. Va exista training in cadrul contractului, am dezvoltat un astfel de training, va fi un profesor, va exista o evaluare. Sunt folosite simulatoare pentru aceasta pregatire, avem mai multe, unele pe care le folosim pe teren, altele in interior, cu toate echipamentele, mai putin explozibilul si propulsia. Aceasta pregatire este parte din oferta noastra”, explica Didier Philippe.
In afara de vanzarea propriu-zisa, un eventual contract semnat intre MBDA si autoritatile romane ar avea implicatii si la nivelul industriei locale de armament, in fabrica ROMARM de la Ploiesti (Eloctromecanica Ploiesti) urmand sa fie amenajate linii de asamblare ale rachetelor Mistral 3 si Mica VL.

Didier Philippe, MBDA, Mistral, Mica, rachete

In plus, partile metalice ale lansatoarelor de rachete ATLAS si MANPAD ar urma, de asemenea, sa fie fabricate in Romania. Dupa satisfacerea nevoilor militare ale Romaniei in privinta apararii antiaeriene, proces pe care Didier Philippe, vicepresedinte MBDA, il estimeaza la o perioada de minimum 10 ani, elementele produse in Romania, precum si rachetele asamblate la Ploiesti ar putea fi exportate.

”Nu poti sa te angajezi intr-o colaborare serioasa daca ai de livrat cantitati mici, dar cantitatile de care Romania are nevoie in umatorii 10 ani sunt mari, asa incat este posibila o astfel de colaborare solida. Vorbim de o investitie pentru industria voastra, pentru Ministerul Economiei si pentru noi, dar atata vreme cat baza e solida, pentru ca aveti in lege ca trebuie sa alocati 2% din PIB pentru aparare, puteti accesa un astfel de program. Nu e ca si cum ai construi camioane, nu ai sute de angajati, ci ai niste oameni foarte specializati care folosesc cea mai moderna tehnologie si cea mai moderna metoda de control a calitatii, asta putem aduce noi. Unele parti ale industriei voastre sunt moderne, altele nu, pentru ca daca nu ai bani, nu poti supravietui. Acum este un moment in care industria poate reveni, daca are un partener care este gata sa impartaseasca, sa transfere, iar noi putem face asta, avem contracte pentru aproape 16 miliarde de euro in acest moment. Succesul nostru este bazat pe colaborare”, spune Didier Philippe, vicepresedinte al MBDA.

Cand il intrebi cand crede ca ar putea primi un raspuns cu privire la contractul ce ar urma sa fie semnat, Didier Philippe vorbeste despre cateva luni de zile.

”Sunt optimist pentru ca eu cred ca acest contract corespunde exact recomandarii CSAT, una dintre conditiile pentru alocarea celor 2% este ca industria sa fie revitalizata. Si nu revitalizezi industria cumparand echipament din alta parte, ci printr-un program precum este cel pe care-l propunem noi. E nevoie de un partener care e gata sa inceapa productia in tara, sa transfere tehnolohgie, sa pregateasca angajatii. Pentru a revitaliza industria, trebuie sa antrenezi oamenii, sa le dai de munca si cred ca asta este exact ceea ce noi propunem. Nu este vorba doar de a cumpara echipament, ci si de a revitaliza industria”, conchide Didier Philippe.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Companii »



Citeste si
Washingtonul sustine "dreptul" Israelului la "autoaparare"