12 Decembrie 2006

Brau Union intra pe segmentul berilor speciale

Brau Union Romania lanseaza berea Ciuc Winter, special creata si ambalata pentru perioada sarbatorilor de iarna, iar aceasta promotie aduce un plus de noutate pietei de bere din Romania, prin dezvoltarea segmentului de specialitati.

"Cand am produs Ciuc Winter ne-am concentrat atat pe gust , cat si pe design. Am creat o bere cu o savoare deosebita si am conceput un design care sa fie in concordanta cu zilele de iarna", a declarat, presedintele Brau Union Romania, Edwin Botterman.

Ciuc este parte a portofoliului Brau Union Romania, alaturi de Heineken, Gosser, Schlossgold, Silva, Golden Brau, Bucegi.

Compania Braun Union Romania, membra a grupului Heineken, a incheiat primele sase luni ale anului 2006 cu o crestere de 25% a cifrei de afaceri, potrivit raportului semestrial al companiei. De asemenea, volumul total al vanzarilor de bere in prima parte a anului 2006 a reprezentat o crestere de 17% comparativ cu perioada similiara din anul precedent.

Pentru ca Braun Union Romania estimeaza si pentru 2007 o crestere a pietei berii de 14%, compania si-a programat investitii de pana la 28 de milioane de euro pentru anul urmator. Aceste investitii vizeaza extinderea capacitatii de productie, modernizarea tehnologica si implementarea unui sistem informatic.

De la intrarea pe piata din Romania, compania a investit peste 175 de milioane de euro. Din acesta suma, doar in 2006 s-au alocat 11 milioane de euro pentru doua fabrici, anume la Constanta si Craiova.

In prezent, Braun Union dispune de patru fabrici de bere si are peste 1.400 de angajati. Compania produce 11 marci de bere si peste 50 de produse.



Citeste si