Dupa ce a fost timp de 10 ani director general al Suzuki Romania, Alin Radu a decis sa devina antreprenor si sa deschida o afacere in industria frumusetii. Astfel, impreuna cu sotia sa, au deschis anul acesta o clinica de estetica si remodelare corporala, cu o investitie de aproximativ jumatate de milion de euro.

“Ideea de a deschide o clinica estetica a fost a sotiei mele. Ne tot gandeam la aceasta idee de cativa ani. Initial, ne gandeam sa deschidem o clinica in centrul orasului, dar am realizat ca ajungeam la costuri foarte mari. Apoi, ne-am gandit sa deschidem un salon doar pentru epilare definitiva in centrul comercial Auchan Drumul Taberei, fara sa stim pe atunci ca o sa ajungem de fapt sa deschidem o clinica de estetica si remodelare corporala acolo. Cand am mers sa vedem ce spatiu putem inchiria in Auchan, ne-au intrebat daca nu vrem unul mai mare, intrebare care ne-a pus pe ganduri. Am facut niste calcule, ei ne promiteau ca o sa arate bine si am decis sa deschidem clinica aici”, a relatat Alin Radu, intr-un interviu acordat wall-street.ro.

In luna mai a acestui an a fost deschisa clinica estetica Skin MedSpa, cu o investitie in jur de 500.000 euro, pe care fondatorii estimeaza ca o vor recupera in maxim 3 ani. Circa 80% din valoarea investitiei initiale a reprezentat achizitionarea echipamentelor. Alin Radu sustine ca toate echipamentele au certificari FDA (Food and Drug Administration) si sunt cumparate numai de la producatori de echipamente medicale.

Fostul sef al Suzuki Romania deschide o clinica estetica

“Echipamentele pe care le avem noi sunt rar intalnite in tara, cred ca mai sunt 2-3. Ne-am axat pe aparate acreditate de catre autoritatile din domeniu, de unde a rezultat si investitia asa mare. Desi, de regula, consumatorul roman nu prea se uita la ce cumpara sau ce consuma si, in general, grija fata de propria persoana la noi nu este la un nivel ridicat. Totusi, sper ca va ajunge si in Romania sa conteze o anumita acreditare si oamenii vor avea mai mare incredere", a spus Alin Radu, managing director Skin MedSpa.

Citeste si:
Cat investeste L'Oreal in cercetarea si dezvoltarea noilor produse
Cat investeste L'Oreal,...

Preconceptiile si provocarile din industria frumusetii

“Nu pot spune ca piata serviciilor de infrumusetare din Bucuresti este full, pentru ca suntem o nisa separata si exista loc de dezvoltare. Exista preconceptul precum ca doar vedetele merg la o clinica de estetica sau oamenii foarte bogati, ceea ce e fals. Daca ne uitam pe harta clinicilor de estetica din Bucuresti o sa vedem ca majoritatea sunt in zona centrala si de nord. De ce? Oamenii din celelalte zone nu au nevoie sau nu merita? Ce se intampla este tipic socitetatii romanesti, tipic Bucurestiului cu dezvoltarea asta nebuna in Nord. Cand le spuneam prietenilor mei ca vreau sa deschid o clinica de estetica in Drumul Taberei, radeau de mine si imi spuneau ca e ca si cum ai merge la piata sa vinzi diamante”, a mai spus antreprenorul.

Alin Radu, fostul sef al Suzuki Romania, deschide o clinica estetica

In primele trei luni de la deschidere, noua clinica de estetica din Drumul Taberei a avut in jur de 200 de clienti, din care aproximativ 70% au optat pentru un numar anumit de sedinte si revin in clinica pentru proceduri.

“In acest moment avem doi terapeuti, un medic estetician si un receptionist. Avem nevoie de colegi noi si aici intampinam marea provocare. Dezvoltarea la capitolul resurse umane este o adevarata provocare. Vrem sa atragem personal pe care sa-l antrenam si sa-l dezvoltam, dar pe langa asta mai avem nevoie de cel putin un terapeut cu experienta. Din fericire, furnizorii nostri ne sustin in programele de training, lucru care ne ajuta mult”, a incheiat Alin Radu.

Citeste si:
aBeauty: Afaceri de 1,65 mil. euro in 2018. Cum iti cumperi franciza?
aBeauty Clinique: Afaceri de...

Pentru acest an, antreprenorul estimeaza o cifra de afaceri echivalenta cu investitia initiala, respectiv 500.000 euro. El mai sustine ca urmeaza sa deschida a doua clinica de estetica in urmatoarea perioada, dat fiind ca vede un potential de crestere in acest domeniu.

Alin Radu, fostul sef al Suzuki Romania, deschide o clinica estetica

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri