Implantodent este sinonimul unei afaceri medicale create si dezvoltate de la zero de dr. Chemal Taner. La nivel national, in cele peste doua decenii de activitate, clinica a fost un pionier in domeniu, tratand interdisciplinar cazuri foarte dificile, cu ajutorul unor tehnologii, tehnici si concepte revolutionare. Una dintre acestea este metoda “QuadZygoma”, dedicata pacientului edentat total (care nu mai are nici un dinte).

Si-a inceput activitatea in anii 90, dupa finalizarea stagiaturii intr-o policlinica de stat. Constient ca pacientii isi doreau ”altceva” fata de ce intalneau la acel moment, doctorul Chemal Taner si-a deschis un cabinet in centrul Constantei, oferind confort, igiena, siguranta, manopere nedureroase (anestezii corect realizate si cu substante anestezice performante), fotolii dentare moderne, aparatura performanta si eficienta ”pentru care am facut credite mari”. precizeaza acesta.

”Contrar curentului, am amenajat sala de asteptare in sufrageria apartamentului si nu in hol, am integrat mobilier modern si multe alte accesorii care sa anuleze ideea de spital sau policlinica. Era foarte important sa intelegi ca pacientii isi doreau "altceva", sa oferi conditii, sa nu-i lasi sa astepte, sa fii un medic bun, comunicativ, orientat catre pacient. Toate acestea au facut diferenta, pe o piata unde medicii nu intelegeau nevoia de schimbare iar pacientii doreau un altfel de medic si de servicii medicale”, a explicat dr. Chemal Taner intr-un interviu pentru wall-street.ro.

In acest moment, clinicile Implantodent din Constanta si din Bucuresti ofera in principal servicii de chirurgie orala, parodontologie, implantologie conventionala si implantologie avansata, dar si servicii de stomatologie generala. In ultimii 5 ani, au fost investite in total circa 5,5 milioane de euro, din care mai mult de 2 milioane de euro in aparatura. Pentru 2019, Chemar Taner preconizeaza o cifra de afaceri estimata la 3,5 milioane euro.

Intrebat daca exista o reteta pentru un business in domeniul stomatologiei, medicul precizeaza ca este adeptul dezvoltarii pe verticala, care are la temelie rabdarea si seriozitatea pentru actul medical de maxima calitate. Totodata, sunt si alti factori importanti precum seriozitatea, fuga de compromis, investitiile mari in educatia profesionala si tehnologia performanta, reinvestirea profitului, formarea de echipe de specialisti conectati la realitatile stomatologiei viitorului, antrenati si obisnuiti sa lucreze interdisciplinar.

"Nu cred in viitorul lanturilor de clinici pe model corporatist, relatia medic-pacient insemnand mult mai mult decat relatia interumana din corporatii", spune medicul.

Reabilitarile totale ale maxilarelor, cele mai solicitate servicii

Fiind cunoscuti drept cet care "trateaza cazurile netratabile", cele mai mari solicitari din ultimii ani sunt cele legate de reabilitarile totale ale maxilarelor, prin tehnici moderne precum All-on-4, Fast & Fixed, All-on-4 Hybrid, QuadZygoma.

”Cu toate acestea, sunt in mare crestere si cererile pentru tratamente de estetica si cosmetica dentara, realizate minim invaziv. Gratie robotilor din mai multe generatii pe care-i detine clinica (in 2006 a adus in cabinet robotul CEREC de generatia a doua, schimband cu noi roboti odata cu fiecare salt de generatie) si a tomografelor dentare extrem de performante, Implantodent ofera servicii de implantologie ghidata cu incarcare imediata pentru o serie de cazuri clinice ce se confrunta cu probleme de natura estetico-functionala in zona vizibila a danturii”, explica doctorul Chemal Taner, caruia i se spune si #zygoman, datorita tehnicii QuadZygoma, adusa din SUA.

"Mi-am insusit porecla de #zygoman la indemnul baiatului meu cel mare, care acum 4-5 ani la Koln, in cursul unei vizite la cea mai mare expozitie de aparatura dentara din lume, auzind ca diversi medici de pe cele 5 continente ma abordeaza cu apelativul #zygoman ca sa ma felicite sau sa facem poze, a insistat sa folosesc si sa popularizez acest hastag", povesteste medicul.

Ce presupune un implant zigomatic?

QuadZygoma reprezinta o tehnica de reabilitare totala, imediata, fixa si fara grefare osoasa a maxilarului care sufera de atrofie severa sau dramatica. Astfel, pacientul fara nicio sansa de a mai avea dantura mobila sau fixa datorita resorbtiei osoase incredibile, paraseste clinica cu patru implanturi zigomatice si dantura fixa in maxim 48 de ore. Implantul zigomatic este un implant special, remarcat prin lungime (35-60 mm), care este inserat din gura si se ancoreaza in osul zigomatic, cunoscut popular sub numele de osul pometului. Acest implant nu se utilizeaza izolat/individual ci grupat, cate 4 sau cate 6, si care dupa inserare (2 sau 3 in fiecare os zigomatic) sunt solidarizate intre ele imediat, pentru a prelua si transmite fortele grupat.

”Pacientii din strainatate privesc Romania ca pe un loc cu servicii stomatologice ieftine”

Turismul dentar a luat amploare in Romania, insa dr. Chemal Taner atrage atentia ca multi dintre straini privesc Romania ca pe un loc cu servicii stomatologice ieftine. ”De aceea, pleaca de la noi in alte zone si in alte clinici care prefera sa ascunda adevarul, sa promita marea cu sarea in schimbul unor tratamente ieftine. Din pacate, aceste realitati ne vor atrage un renume neplacut, ca si in alte tari din jurul nostru, unde pacientul vest-european in cautarea de chilipiruri a primit tratamente de slaba calitate, cu materiale de provenienta indoielnica”, precizeaza doctorul.

Medicul aminteste ca nu poti livra tratamente de calitate pe bani putini iar pacientii, fie ei romani sau straini, trebuie sa inceteze sa viseze ca vor putea beneficia de tratamente sigure, performante si predictibile in schimbul unor onorarii demne de saloanele de frizerie sau de coafura.

Am spus-o in mai multe randuri si o repet: nu poti avea acces la educatia profesionala de calitate, la aparatura moderna si materiale de calitate fara bani! Iar daca vei cauta sa oferi chilipiruri care nu-ti vor aduce si un profit pe masura studiilor si sacrificiilor, nu vei avea bani pentru cursuri, aparatura si materiale bune. Cine gandeste altfel, se imbata cu apa rece…

Dr. Chemal Taner, fondatorul retelei de clinici Implantodent

Cum ar trebui sa se raporteze un pacient la pretul manoperelor din stomatologie?

Pacientul care doreste calitate in actul medical dentar nu trebuie sa aleaga ca si criteriu de baza pretul, este de parere medicul stomatolog. De asemenea, acestia trebuie sa inteleaga ca preventia in medicina reprezinta cea mai buna metoda de tratament. ”Insa cand pacientul ignora, amana, manifesta nepasare si ia in deradere simptomele de degradare dentara si ajunge intr-un tarziu la dentist, nu mai poate fi vorba de "cat costa tratamentul" ci de "cat costa prostia". Tot pacientul trebuie sa inteleaga ca tratamentul si rezultatele sale presupun un efort conjugat, de ambele parti, nicidecum o atitudine gen 'gata, am platit, ma tine o viata' sau 'nu ma doare, nu ma duc la dentist'", precizeaza dr. Chemal Taner.

Cum s-au schimbat in ultimii 5 ani afectiunile dentare ale romanilor?

Potrivit medicului stomatolog, foarte multi romani ajung la boala parodontala in forme avansate si generalizate la varste destul de scazute. De aceea, Romania se confrunta cu un val ridicat de pacienti in stare de "dentitie terminala", care chiar daca mai au dinti in gura, acestia sunt total compromisi, tratamentele de pastrare nejustificand costurile si timpul cheltuit, comparativ cu rezultatele.

In Romania nu se face preventie corecta, eficienta si cinstita, arata dr. Taner, in multe cazuri boala parodontala fiind tratata superficial, dupa carti si concepte invechite, prin tehnici si cu dispozitive artizanale.

De asemenea, dupa 20 de ani de activitate, medicul stomatolog a reusit sa identifice trei categorii principale de pacienti cu probleme parodontale. In primul rand este vorba de cei care au ignorat cu buna stiinta semnele bolii parodontale si au evitat dentistul, ajungand in ultima faza la specialist si cautand cu disperare solutii de tratament. A doua categorie este cea a pacientilor care au umblat din dentist in dentist, nu au respectat indicatiile de igiena orala, de suprimare a fumatului si care odata ajunsi in starea terminala a dentitiei cauta vinovatii in orice directie. Ultima categorie este cea a pacientilor care, chiar daca s-au ingrijit de dantura, au nimenit pe mana unor neprofesionisti.

Sursa foto: Shutterstock By Dmytro Buianskyi

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ivona Stog
 Ivona este editor web la wall-street.ro din februarie 2018.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri