Sanofi a finalizat vanzarea, anuntata anterior, a diviziei europene de medicamente generice Zentiva catre Advent International (Advent), procesul de separare fiind considerat incheiat pe 30 septembrie. Tranzactia a fost finalizata inainte de termen, pentru suma de 1,9 miliarde de euro (valoarea companiei).

Sanofi a anuntat inceperea negocierilor exclusive cu Advent in luna aprilie a acestui an si a incheiat negocierile pe 28 iunie. Procesul de separare face parte din strategia Sanofi de simplificare si remodelare a companiei.

Zentiva este parte a grupului Sanofi incepand cu luna martie 2009. Portofoliul de produse al companiei acopera mai multe arii terapeutice, concentrandu-se mai mult asupra bolilor cardiovasculare, afectiunilor inflamatorii, durerii, infectiilor si bolilor sistemului nervos central, precum si asupra bolilor gastrointestinale si urologice.

Infiintat in 1984, Advent International a investit in peste 330 de tranzactii cu capital privat din 40 tari, iar la 31 decembrie 2017 gestiona active in valoare de 35 miliarde euro. Avand sedii pe patru continente, Advent a construit o echipa integrata la nivel global formata din peste 190 profesionisti din domeniul investitiilor din America de Nord, Europa, America Latina si Asia. Compania se concentreaza asupra investitiilor in cinci sectoare principale, dintre care: servicii financiare si de afaceri, sanatate, vanzari retail, bunuri de consum si pentru timp liber, tehnologie, media si telecomunicatii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri