Dupa ce in primele noua luni ale anului a inregistrat cresteri semnificative ale vanzarilor, in special in segmentul vinurilor rose, producatorul de vinuri Budureasca va depasi targetul impus la inceputul anului pentru 2018, de 35 milioane lei, a declarat Olga Miloiu, director executiv Budureasca, pentru wall-street.ro.

“A fost o perioada prolifica, foarte dinamica, in care am inregistrat cresteri semnificative in vanzari. Toate gamele de vinuri se afla pe un trend crescator, insa cea mai vizibila evolutie a fost inregistrata la vinurile rose, acesta fiind un fenomen care se manifesta constant in ultimii ani; o evolutie la care ne asteptam, dar care ne surprinde totusi prin amploare”, explica directorul Budureasca.

Producatorul de vinuri Budureasca, a carui crama se afla in judetul Prahova, in zona Dealu Mare si are o suprafata de 275 de hectare, si-a propus pentru acest an o cifra de afaceri de 35 milioane de lei. Avand in vedere evolutia din primele noua luni, reprezentantii Budureasca considera ca vor depasi acest obiectiv.

Anul trecut, producatorul inregistra o cifra de afaceri de 21,7 milioane de lei, in timp ce in 2016 raporta afaceri de 16,4 milioane de lei, potrivit datelor disponibile pe Ministerul de Finante.

Factorii de crestere a businessului Budureasca sunt, potrivit Olgai Miloiu, atat interni, cat si influente externe, din piata. “Acordam o atentie deosebita tuturor detaliilor, atat in ceea ce priveste portofoliul de vinuri pe care le creem, cat si in ceea ce priveste relatia cu clientii nostri. Piata este din ce in ce mai selectiva, sunt tot mai multi clientii cunoscatori care apreciaza vinurile de calitate. Budureasca a urmarit inototdeauna cu atentie evolutiile si trendurile din industrie, mai ales pe pietele externe si ne adaptam in permanenta schimbarilor, aducand in fata consumatorilor produse noi - cum sunt vinurile spumante, vinurile organice, precum si alte produse la care lucram”, spune aceasta.

Branduri romanesti de...
Citeste si: Branduri romanesti de fashion care fac concurenta serioasa Zara si H&M

Jumatate din vanzarile Budureasca, in HoReCa

Producatorul prahovean este prezent atat in piata de retail, cat si in cea de HoReCa. In comert, vinurile Budureasca se vand in toate lanturile mari de retail, cat si in magazinele traditionale si cele specializate din toata tara. Mai mult, Budureasca are si o mica retea de distributie prin magazine proprii in cateva centre comerciale din tara.

“Segmentul de retail, daca vorbim de marile retele, reprezinta un segment important pentru cifra noastra de afaceri, pe care dorim sa il consolidam. Politica noastra de produs presupune separarea gamelor care se comercializeaza in zona de retail, de cele care se comercializeaza in zona HoReCa. Dorim sa mentinem aceasta politica, iar daca in perioada urmatoare se va impune extinderea portofoliului de produse din zona de retail, ca raspuns la cererea clientilor, vom avea grija sa pastram aceeasi abordare. Vanzarea prin retelele de supermarket-uri nu este una "grea", deoarece o pozitionare corecta ca si raport calitate pret, confirmata si acceptata de catre clienti, faciliteaza vanzarea, dar este o vanzare costisitoare”, spune Olga Miloiu.

Totusi, jumatate din vanzarile Budureasca au loc in HoReCa, de unde si focusul pentru aceasta directie, spune Olga Miloiu. “In ultimii ani am inceput sa fim prezenti in tot mai multe locatii de HoReCa. Desigur, este mult loc pentru a creste prezenta in acest segment, dar procesul de construire si consolidare a imaginii si pozitiei in aceasta zona este una de durata”, spune directorul Budureasca.

Pe langa piata locala, vinurile Budureasca se vand si peste hotare, in tari precum Japonia, Canada, China, Emiratele Arabe Unite si in mai multe tari din Europa: Belgia, Germania, Marea Britanie si altele.

Cum isi propune Lidl sa...
Citeste si: [FOTO] Asa sunt depozitate legumele si fructele din supermarket

Vinurile rose, cele mai vandute

In cadrul Budureasca, interesul romanilor pentru vinurile rose este foarte mare, precum Feteasca Neagra Premium, pentru cupajul Fume Premium. “Este destul de greu sa nominalizam produsele "cele mai cerute", pentru ca acest clasament este intr-o dinamica permanenta, de multe ori interesul pentru un vin crescand semnificativ dupa ce acesta a fost medaliat la unul din concursurile internationale, este cazul vinului Chardonnay Premium”, spune Olga Miloiu.

“Pe piata externa cele mai cerute sunt soiurile romanesti, pentru ca sunt diferite de ceea ce marele public cunoaste, iar in ultima perioada de timp se manifesta un interes deosebit pentru tot ceea ce este "altfel". Budureasca detine in portofoliu Feteasca Neagra, Feteasca Regala, Feteasca Alba, Tamaioasa Romaneasca, Busuioaca de Bohotin, astfel incat putem raspunde cu succes acestui interes pentru soiuri romanesti”.

Provocarile si planurile Budureasca

In prezent, cea mai mare provocare pentru Budureasca este extinderea pe noi piete externe, la care se lucreaza intens, precum si imbunatatirea acoperirii in zona HoReCa si consolidarea pozitiei actuale pe segmentul de retail.

Pentru anul urmator, Budureasca planuieste sa investeasca in activitatea de promovare si vanzare si are in derulare proiecte cu finantare europeana sau cu finantare proprie pentru accesarea unor piete externe, dar si pentru plantatie si pentru tehnologie. Nu in ultimul rand, producatorul vrea sa dezvolte activitatea de oenoturism, odata cu cresterea cererii pentru astfel de servicii.

36 de crame isi expun...
Citeste si: 36 de crame participa la salonul de vinuri ReVino in acest weekend


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Companii »



Citeste si
Romanii au produs inghetata de peste 600 milioane lei anul trecut