4 Ianuarie 2007

Transelectrica a incheiat 2006 fara datorii la buget

Afacerile Transelectrica au ajuns, la sfarsitul lui octombrie la 1,811 miliarde lei, iar pe parcursul anului 2006 compania nu a inregistrat datorii restante la bugetul consolidat al statului, se mentioneaza intr-un comunicat transmis saptamana trecuta de companie catre Bursa de Valori Bucuresti.

Creantele restante ale transportatorului de electricitate, Transelectrica, au fost, la sfarsitul lui octombrie, de 149,562 milioane lei, reprezentand servicii prestate si neincasate, in principal de la Electrica SA si Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare (RAAN). Pentru aceste creante s-au incheiat grafice de reesalonare a datoriilor pana la 31 decembrie 2006, respectiv 31 august 2007.

Potrivit NewsIn, datoriile Transelectrica erau, la finele lui octombrie, de 1,479 miliarde lei, din care 498,67 milione lei reprezinta datorii pe termen scurt, reprezentate in principal de cele comerciale. Datorii pe termen lung au fost de 980,85 milioane lei, se specifica in comunicat.

Cresterea economica a Romaniei de 7,8% in primele trei trimestre ale anului si masurile interne menite sa sporeasca eficienta companiei au condus la inregistrarea unui profit net neconsolidat de 163 milioane lei, la noua luni, in crestere cu 70% fata de aceeasi perioada a anului trecut, se mentioneaza in comunicatul companiei.

Transelectrica gestioneaza, opereaza, intretine si modernizeaza reteaua de transport formata din 78 de statii electrice de transformare si 8.800 km de linii electrice aeriene, aflate in gestiunea a 8 sucursale de transport.



Citeste si