8 Ianuarie 2007

Hill International se va ocupa de reabilitarea canalizarii Bucurestiului

Hill International, firma mondiala de consultanta in constructii, a primit un contract de 5,5 milioane euro de la municipalitea Bucuresti, pentru supravegherea proiectului si a lucrarilor de constructie pentru reabilitarea sistemului de canalizare si alimentare cu apa a Bucurestiului.

Contractul are o durata de patru ani si o valoare estimata pentru compania Hill de aproximativ 5,5 milioane euro (7,2 milioane dolari), anunta NewsIn.

Hill va supraveghea preconstructia, lucrarile si serviciile de pregatire profesionala din cadrul programului in valoare de 70 milioane de euro (92 milioane dolari). Punctul principal al programului este constructia infrastructurii pentru alimentarea cu apa. Proiectele includ reabilitarea sistemelor actuale de canalizare si de alimentare cu apa, constructia de noi sisteme si reabilitarea infrastructurii rutiere corespunzatoare. Constructiile se estimeaza sa inceapa in septembrie 2007 si sa se termine pana in septembrie 2010.

"Aceste proiecte, a caror nevoie a fost demult resimtita, vor avea un efect major asupra calitatii vietii populatiei in crestere a Bucurestiului", a spus Raouf Ghali, presedintele grupului de management de proiecte Hill International. "Compania Hill este incantata sa participe la acest program important", a mai spus Ghali.

Hill International are 1400 de angajati si 60 de reprezentante in toata lumea. Hill International este un furnizor de servicii de management de program, management de proiect, management de constructii si servicii privind drepturile de constructii. Revista Engineering News-Record a situat recent firma Hill pe locul 17 in clasamentul celor mai mari firme de constructii din Statele Unite ale Americii.



Citeste si