„Suntem în contact și coordonare permanente cu autoritățile centrale și locale pentru a transpune imediat toate deciziile pe teme de siguranță sanitară, în plus față de ce am pus deja în aplicare”, a declarat Tiberiu Dănețiu, director marketing Auchan Retail România.
Auchan colaborează cu proprietarii centrelor comerciale în așa fel încât să fie intensificate acțiunile de igienizare și dezinfecție a intrărilor, a scărilor rulante pentru ca accesul către magazine să fie sigur pentru toți vizitatorii.

Pentru toate spațiile au fost verificate sistemele de ventilație, iar măsurile de evitare a aglomerației din magazine au constat în informarea clienților, dar și a angajaților, cu privire la distanța recomandată pentru menținerea siguranței individuale și creșterea numărului de case deschise, de câte ori se poate.

„Pentru că responsabilitatea aparține fiecăruia dintre noi, am intensificat comunicarea cu clienții noștri plasând afișe de informare publică în cadrul magazinelor despre cum să păstreze igiena și cum să se protejeze, conform instrucțiunilor autorităților, dar și programelor interne. De asemenea, invităm clienții să cumpere responsabil – ceea ce au nevoie pentru familiile lor, într-un mod rezonabil, nu influențați de panică” a mai spus Tiberiu Dănețiu.

În ceea ce privește măsurile luate în intern, Auchan a constituit de mult timp un comitet care are rolul de a gestiona situația curentă și de a monitoriza aplicarea măsurilor decise. Angajații au fost instruiți cu privire la riscurile la care este expusă populația, dar și cu privire la măsurile de combatere a lor. Totodată, este realizat un control al stării generale de sănătate a fiecăruia dintre angajați, prin măsurarea temperaturii cu ajutorul instrumentelor de termo-scanare, în momentul venirii la serviciu. În plus, Auchan a limitat deplasările interne și le-a suspendat pe cele internaționale, favorizând desfășurarea de reuniuni la distanță prin utilizarea mijloacelor moderne de comunicare audio și video.

Citeste si:
Auchan a încheiat un parteneriat cu Poșta Română pentru livrări
Auchan a încheiat un...

„Nu în ultimul rând, luam măsuri și pentru a întări efectivul personalului din e-commerce, în așa fel încât să onorăm cât mai bine comenzile online pe auchan.ro pe care le primim, iar Serviciul Clienți Auchan și call center-ul 021 9141 sunt la dispoziția clienților noștri” a încheiat Tiberiu Dănețiu, director marketing Auchan Retail Romania.

Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri Auchan, 3 supermarketuri Auchan și o rețea de 24 magazine de proximitate MyAuchan. Retailerul are peste 280.000 metri pătrați suprafaţa netă de vânzare, aproximativ 10.000 de angajaţi și o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de euro.

Sursa foto: Auchan Romania