Consiliul de Administrație Medicover a recomandat Adunării Generale a Acționarilor să nu mai ofere dividende și a decis diminuarea investițiilor. Grupul dispune deja de fonduri de peste 200 de milioane de euro din linii de credit neutilizate. Dată fiind reducerea investițiilor, grupul are suficientă lichiditate pentru a gestiona un scenariu de declin chiar mai lung decât cel prevăzut inițial.

Grupul se așteaptă ca la nivel internațional veniturile și profitul operațional din primul trimestru să rămână în linie cu așteptările inițiale.

Pentru al doilea trimestru, compania estimează venituri similare celor din perioada echivalentă a anului anterior, însă un profit operațional mai mic, influențat de restricțiile publice. În al treilea trimestru, grupul se așteaptă, însă, la o revenire treptată. Medicover a emis recent și o previziune privind evoluția pentru următorii trei ani, planurile nefiind afectate, ceea ce denotă o încredere în capacitatea de revenire și atingerea obiectivelor pe termen mediu.

Vezi și: Coronavirus | Cum ne tratăm în timpul crizei COVID-19. Serviciile de consultanță online și aplicațiile, la mare căutare

Citeste si:
Cum vor arăta serviciile medicale post-covid. Rețea separată în...
Cum vor arăta serviciile...

„Ne confruntăm cu o situație fără precedent. Trebuie să ne adaptăm din mers. Inovația este astăzi elementul cheie pentru a putea depăși aceste momente de impas. De aceea, Medicover a dezvoltat un nou serviciu – MediCall – adaptat la noua realitate. Oferim pacienților noștri întâlniri video cu medici pentru opinii specializate, acoperind, pentru început, 12 specialități cu peste 100 de medici. Imediat ce cadrul legislativ ne va permite, vom integra toate specialitățile disponibile. Vom continua să dezvoltăm astfel de servicii cheie cu aplicabilitate digitală, având ca prim obiectiv îmbunătățirea experienței pacienților”, a declarat Radu L. Gorduza, director general Medicover România.

Vezi și: Laboratoarele private sar în ajutorul statului. Synevo ar putea prelucra teste pentru depistarea noului coronavirus, sub atenta supraveghere a autorităților

„Am depus toate eforturile pentru a menține deschise în toată această perioadă centrele de recoltare și laboratoarele din rețeaua Synevo. Investițiile realizate de-a lungul timpului în echipamente automatizate, în extinderea rețelei și în procesul de digitalizare se dovedesc extrem de utile în această perioadă și ne vor permite să rămânem alături de pacienți”, a declarat Laurențiu Luca, director general Synevo România.

Medicover la nivel global dispune de fonduri de peste 200 de milioane de euro din linii de credit neutilizate. Dată fiind reducerea investițiilor, grupul va avea suficientă lichiditate pentru a gestiona un scenariu de declin mai lung decât cel prevăzut inițial.

Citeste si:
Teste pentru COVID-19 la cerere, contra cost, în 25 de orașe din...
Teste Real Time PCR pentru...

La finalul anului 2019 Medicover a atras din piață fonduri cu rambursare pe termen lung în valoare de 140 milioane euro.

Medicover a înregistrat anul trecut o creștere a veniturilor cu 25,7%, până la 844,4 milioane euro. Veniturile cumulate din România au crescut în 2019 cu 26,9% până la 119,1 milioane euro. Divizia de Servicii Medicale a avansat în România în 2019 cu 45% până la 59,6 milioane euro, în timp ce evoluția diviziei de Servicii de Diagnostic a fost de 12,9% până la 59,5 milioane euro.