28 Aprilie 2020

Vânzările Orkla Foods Romania, producătorul Linco, Antrefrig și Bunica, afectate de pandemie: sectorul B2B a scăzut cu 30%, iar B2C a crescut cu 50%



Orkla Foods Romania, producătorul brandurilor Tomi, Hame, Linco Patisero și Bunătăți de la Bunica, se numără printre companiile afectate de pandemia de Coronavirus, după ce vânzările către restaurante, patiserii și cofetării au scăzut cu 30%, dar cele către consumatori au crescut cu 50%, notează retail.ro.

Circa 30% din afacerea companiei Orkla Foods Romania este reprezentată de segmentul business-to-business (B2B). Producătorul furnizează ingrediente către brutării, cofetării, patiserii și restaurante, sectoare care s-au închis, ca urmare a măsurilor impuse de autorități.

„Vânzările cumulate pe companie, în zona de B2C au crescut cu aproximativ 50% față de aceeași perioadă a anului trecut. Consumatorii s-au orientat în mod special spre produsele cu termen mai lung de valabilitate, dar care să asigure o masă gustoasă și sățioasă. Aici putem vorbi despre conservele de pate, conservele cu mâncăruri de-a gata, fasole cu cârnăciori sau fasole cu costiță sau conservele de pește. În altă ordine de idei, din cauza situației delicate în care se află sectorul de HoReCa, divizia de B2B a înregistrat scăderi de 30%, în aceeași perioadă”, a declarat, pentru retail.ro, Manuela Banu, CEO Orkla Food Romania.

Orkla deține trei fabrici în România, la Covasna, unde produce conserve, pateu, ketchup, muștar și alte produse pentru industria de panificație, pentru brandurile Tomi, Bunătăți de la Bunica, Ardealul, LaMinut, Antrefrig sau Hame Select, la Iași, unde se produc produse de patiserie congelată, sub brandul Linco Patisero și la București, fabrica de margarină fiind destinată consumatorilor finali și industriali, cu produsele Unirea, Linco sau Accento și Selecta.



Citeste si