Lanțul românesc de cafenele 5 to go vinde dezinfectant de mâini, produs în parteneriat cu compania Techir, în cadrul campaniei „Fabricat în România”, lansată în luna mai.

„Campania Fabricat în România a mai adus pe rafturile din cafenelele #5togo încă un produs: gelul dezinfectant pentru mâini realizat împreună cu partenerii de la Techir. Cu o concentrație de 70% alcool și 5% glicerină acesta curăță și dezinfectează fără a deshidrata pielea”, se arată într-o postare pe Facebook.

Produsul se poate comanda online și costă 10 lei.

În luna mai, 5 to go căuta să vândă în cafenele mai multe produse românești care se pot asocia cu cafeaua sau cu brandul și făceau apel la producătorii români intersați.

„re:START : 5 to go - Căutăm branduri românești! Hai să repornim economia, împreună. Noi, cei de la 5 to go, ne dorim să avem pe rafturi cât mai multe produse românești, create și promovate de antreprenori români. Vrem să punem la dispoziție întreaga rețea pentru listarea de produse mișto!”, se arată în mesajul publicat de companie.

Dacă ai un produs care se poate asocia cu cafea sau cu 5 to go, trimite un email la adresa lucian@fivetogo.ro.

Lanțul românesc de cafenele 5 to go a redeschis toate locațiile pe 5 mai, în regim de „to go” și „drive”. Toate locațiile 5 to go vor funcționa la redeschidere după programul normal, 07:00 – 18:00.

5 to go, fondat de Radu Savopol și Lucian Bădilă, a luat naștere în 2015, iar în prezent a depășit pragul de 150 de locații și este cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România.

Sursa foto: Facebook 5 to go

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri