Răzvan Predica, fost Chief Finance Officer al A&D Pharma / Dr. Max România, preia conducerea furnizorului de servicii de diagnostic imagistic Affidea România

Grupul Affidea, furnizor medical de servicii de diagnostic imagistic din Europa, anunță numirea lui Răzvan Predica, fost Group Chief Finance Officer al A&D Pharma / Dr. Max România, în funcția de Country Manager pentru toate operațiunile Affidea din România.

Răzvan Predica va conduce procesul de implementare a strategiei Grupului Affidea pe piața românească, pentru a asigura o creștere solidă în continuare, atât organică, dar și prin noi achiziții compatibile cu modelul de business și standardele de excelență operațională ale companiei. Sub conducerea sa, Affidea România va continua procesul de digitalizare și îmbunățățire a experienței pacientului, cu menținerea eficienței operaționale și focus pe adoptarea celor mai moderne tehnologii care revoluționează domeniul sănătății.

“Sunt foarte bucuros să mă alătur Grupului Affidea, un business construit pe o combinație unică de know-how medical, operațional și tehnologic, cu o reputație de excelență clinică la nivel european și care permanent împinge granițele domeniului medical spre inovația digitală și îmbunătățirea serviciilor oferite pacienților. Îmi voi folosi toată expertiza acumulată în toți acești ani pentru ca, împreună cu echipa din România, să pășim într-o nouă etapă de creștere a companiei, bazată pe digitalizare și implementarea de soluții inovatoare pentru a oferi și mai multă valoare pacienților, medicilor și asiguratorilor, publici sau privați. Aștept cu nerăbdare să lucrez alături de echipa de profesioniști ai Affidea România.”, a declarat Răzvan Predica.

Răzvan Predica are peste 20 de ani de experiență în business și a lucrat de-a lungul timpului pentru companii multinaționale din industria bunurilor de larg consum, tehnologie, retail și din domeniul farmaceutic, ocupând diferite poziții manageriale și executive. A făcut parte timp de peste 15 ani din echipa Unilever South Central Europe, unde a ocupat mai multe funcții de conducere cu responsabiități financiare și de management al business-ului, urmate de o poziție de CFO pentru investițiile Naspers în CEE. Cea mai recentă poziție, înainte de a se alătura Affidea România, a fost cea de Group Chief Finance Officer al A&D Pharma / Dr. Max România.

Citeste si:
Affidea ajunge la 37 centre prin achizitionarea unei clinici din Cluj
Affidea cumpara o clinica...
Citeste si:
Temperatura normala a corpului
Temperatura normala a corpului

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri