Două treimi (66%) dintre liderii afacerilor la nivel mondial sunt încrezători că piața europeană va înregistra o revenire relativ rapidă în urma recesiunii economice cauzate de pandemia COVID-19, potrivit unui nou studiu Accenture

Raportul intitulat “Bold Moves in Tough Times” și bazat pe un sondaj la care au participat aproximativ 500 de directori de companii din Europa, America de Nord și regiunea Asia-Pacific din 15 industrii, constată că aproximativ trei din 10 de respondenți (29%) se așteaptă ca revenirea economică în Europa să fie destul de rapidă („în formă de V”), în timp ce 37% anticipează o revenire mai lentă, dar constantă, în formă de U în următoarele 12 luni.

Printre cele mai optimiste sectoare se numără cel al comunicațiilor, mass-media și al divertismentului, unde 52% dintre respondenți se așteaptă la o revenire în formă de V pe piețele europene, urmat de cel de asigurări cu 47%. La polul opus se află sectorul auto și cel al companiilor aeriene/ travel / transporturi doar 7% și, respectiv, 12% dintre respondenți așteptându-se la o revenire rapidă.

O perspectivă optimistă se poate observa și în domeniul produselor farmaceutice / biotehnologie / științele vieții, cu 34% dintre liderii acestui sector așteptându-se la o creștere a cererii în Europa ca urmare a pandemiei.

Raportul arată, de asemenea, că directorii se așteaptă ca economiile din Germania, Marea Britanie și Țările Nordice să se refacă cel mai rapid după recesiune, urmate de Franța, Spania și Italia. În plus, oamenii de afaceri europeni sunt optimiști în ceea ce privește competitivitatea Europei, deoarece patru din 10 respondenți (39%) consideră că firmele europene vor fi mai competitive față de cele din SUA decât au fost înainte de criză și chiar mai mulți (43%) cred că firmele europene vor fi mai competitive în comparație cu cele chineze.

“Încrederea este critică în actualul context economic, care este încă volatil și nesigur”, a declarat Jean-Marc Ollagnier, CEO Accenture Europa. „Optimismul cu privire la revenirea economică și competitivitatea Europei oferă companiilor de pe continent o ocazie unică de a-și consolida poziția de lider și de a reduce decalajul față de concurenții lor americani și asiatici. Totuși, acest lucru va depinde de cât de bine vor transforma optimismul în acțiuni îndrăznețe. Cel mai mare risc este ca liderii de afaceri europeni să rămână dependenți într-o proporție considerabilă de sprijinul guvernamental, să fie defensivi și să investească prea puțin în inovații radicale - deoarece competiția lor globală nu va aștepta."

Directorii din Europa, prea prudenți în ceea ce privește revenirea?

Raportul Accenture indică faptul că există riscul ca directorii din Europa să fie prea prudenți în ceea ce privește modul în care se pregătesc pentru revenire, în comparație cu cei din America de Nord și Asia-Pacific. Concret, directorii europeni:

Se axează pe o inovare progresivă, mai degrabă decât pe una radicală. Mai mult de jumătate (53%) dintre respondenții europeni au declarat că încetinesc investițiile în inovare și nu vor relansa nicio inițiativă în următoarele șase luni, comparativ cu 33% dintre respondenții din America de Nord și 49% în Asia Pacific.

Investesc insuficient în viitorul afacerii. În Europa, doar una din șapte companii (16%) investește deja în inițiative pentru pregătirea revenirii, comparativ cu una din patru (25%) în Asia Pacific și una din trei (34%) în America de Nord.

Sunt mai puțin înclinați către colaborare pentru a se redresa. Liderii de afaceri din Europa sunt mai puțin înclinați decât cei din America de Nord și Asia-Pacific să colaboreze cu alte companii pentru a atenua impactul crizei și pentru a se redresa mai repede (48% dintre cei din Europa, comparativ cu 53% în America de Nord și 55% în Asia-Pacific).

"Liderii de afaceri din Europa trebuie să înceapă să se reinventeze acum pentru lumea post-COVID-19", a spus Ollagnier. „Acum este momentul să gândim și să acționăm diferit și să ne asumăm riscuri echilibrate pentru a construi reziliență pe termen lung și pentru a reînnoi modele de creștere pentru a ne adapta la ceea ce numim o lume „niciodată normală”.

Raportul evidențiază domenii critice pe care companiile europene trebuie să se concentreze pentru a elimina decalajul de competitivitate față de omologii lor nord-americani și asiatici.

Acestea includ:

  • Creșterea ritmului și a sferei de aplicare a transformării digitale: Companiile care au fost cele mai reziliente în timpul pandemiei au cele mai avansate capacități digitale, ceea ce le-a permis rapid și la scară largă să-și echipeze forțele de muncă pentru lucrul de la distanță, să își adapteze lanțurile de aprovizionare și să țină cont de noile modalități de cumpărare. Executivii europeni văd acum în mod clar necesitatea creșterii vitezei schimbării digitale, deoarece aproape două treimi (63%) au declarat că firmele lor își vor accelera transformarea digitală, inclusiv utilizarea cloud.
  • Crearea de experiențe pentru consumatorii din ce în ce mai responsabili: Obiceiurile de cumpărare în timpul COVID-19 - cu consumatorii care fac achiziții mai responsabile și trec masiv la canalele online - vor rămâne în lumea post-pandemică. Prin urmare, companiile vor trebui să furnizeze o experiență completă clienților - una care să îi aducă la inovație, în faza inițială, și ulterior să continue prin vânzări și servicii. Aproape două treimi (62%) dintre liderii de afaceri europeni dintr-un grup de industrii care au legătură cu consumatorii văd oportunități în a se baza pe obiceiuri de cumpărare care sunt din ce în ce mai mult determinate de criterii sociale și de mediu.
  • Utilizarea tehnologiei pentru reinventarea sectorului industrial: COVID-19 a declanșat dezbateri cu privire la nevoia companiilor de a-și readuce operațiunile pe piețele interne. Cu toate acestea, „re-localizarea” s-ar putea să nu fie panaceul pentru „renașterea industrială” europeană. Pentru a construi reziliență operațională pe termen lung, a reinventa modele de afaceri și a crea noi fluxuri de venituri, companiile trebuie să utilizeze tehnologii digitale avansate, cum ar fi modelarea predictivă, “digital twins” și “edge computing”, printre altele. Cu 42% dintre respondenții europeni din sectorul producției care intenționează să accelereze investițiile în transformarea digitală, comparativ cu doar 32% în America de Nord și 30% în Asia, există o oportunitate pentru companiile europene de a prelua conducerea în sectorul industrial.

“Europa este la răscruce. Liderii săi din afaceri pot continua pe căile strategice și operaționale bine cunoscute sau pot explora un nou drum, unul bazat pe inovare și tehnologie cu potențial ridicat, care se îmbină cu puterile tradiționale ale durabilității, solidarității și scopurilor europene”, a spus Ollagnier. „Deși pandemia COVID-19 a fost dificilă, pe măsură ce ieșim din ea, amploarea și sfera noilor oportunități - în special în sectorul industrial și în problemele de tranziție energetică - sunt clare. Este timpul ca Europa să facă demersuri îndrăznețe și să profite de aceste oportunități pentru a reduce în sfârșit decalajul de competitivitate."

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri