Morphosis Capital investește într-un nou jucător pe piața medicală de imagistică și radiologie

Fondul românesc de private equity axat pe IMM-uri locale Morphosis Capital Fund I anunță o investiție în Medima Health SA, un lanț de clinici medicale din București, specializat în imagistică și radiologie.

Medima Health este un centru specializat în imagistică complexă prin scanare RMN și CT, diagnostic oncologic și teleradiologie. Compania operează în prezent două clinici moderne în București și are o echipă formată din 9 medici, condusă de Prof. Univ. Dr. Gheorghe Iana.

Prof. Dr. Gheorghe Iana este Președintele Societății de Neuroradiologie și Radiologie Intervențională, Șeful Clinicii de Radiologie și Imagistică Medicală SUUB și Spitalul Colțea precum și deține funcția de Director Medical al Medima Health.

La nivel de management, noul parteneriat va fi condus de Vlad Ardeleanu, CEO și expert în retail. De-a lungul carierei sale, Vlad Ardeleanu a ocupat funcția de director general adjunct al lanțului de retail Artima, director operațional al Carrefour România, precum și director general al Superbet.

Infuzia de capital din partea Morphosis Capital va contribui la extinderea clinicilor Medima Health din România, precum și la dezvoltarea serviciilor de teleradiologie.

Citeste si:
Fondul de PE al romanilor satui de "catuse aurite" in multinationale
Morphosis Capital, fondul de...
Citeste si:
Temperatura normala a corpului
Temperatura normala a corpului

Medima Health, hub regional pentru consultație second opinion

Teleradiologia permite transmiterea imaginilor medicale pentru diagnostic dintr-o locație în alta, iar medicii radiologi și primari le pot analiza și oferi expertiza lor de la distanță. Investiția Morphosis Capital vine într-un moment în care, la nivel global, din cauza izbucnirii pandemiei de COVID-19, există o cerere din ce în ce mai mare de servicii de telemedicină și teleradiologie.

„Avem obiective ambițioase de a transforma Medima Health într-un hub regional pentru consultație «second opinion» în această nișă a radiologiei. Sunt încrezător că mulți pacienți din România și din regiune vor beneficia de acest parteneriat unic dintre un radiolog de renume, un CEO experimentat și un fond de private equity”, a declarat Andrei Gemeneanu, Managing Partner la Morphosis Capital.

Prin integrarea componentei de teleradiologie în serviciile oferite de Medima, pacienții vor avea acces la o rețea de medici primari renumiți, capabili să ofere o a doua opinie asupra rezultatelor de imagistică complexă. Toate acestea vor fi realizate fără așteptarea la cozi interminabile și fără a fi necesară părăsirea domiciliului.

La nivel global, adoptarea de soluții de teleradiologie a contribuit la eliminarea disparității rural-urbane și s-a dovedit a fi mai eficace și mai eficientă din punct de vedere al costurilor.

Citeste si:
DKV intră în acționariatul platformei de plăți mobile PACE
DKV intră în acționariatul...

Medima Health este a doua investiție realizată de fondul de private equity, Morphosis Capital, care investește între 5 și 10 milioane de euro pe tranzacție în IMM-uri românești cu potențial de creștere și expansiune la nivel internațional. Medima Health devine prima investiție din sectorul medical în portofoliul Morphosis Capital și prima companie în care fondul deține o participație majoritară.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri