Lidl donează 20 de concentratoare de oxigen pentru Spitalul Județean din Botoșani

Lidl a donat 20 de concentratoare de oxigen pentru Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, pentru pacientii infectați cu noul coronavirus.

În total, 30 de concentratoare pentru oxigen au fost achiziționate prin intermediul Fundației Mereu Aproape, dintre care 20 prin intermediul unei donații de 128.200 lei din partea Lidl România. Un număr de 18 aparate donate de Lidl au fost deja livrate, iar 2 urmează să sosească în cursul acestei săptămâni.

Concentratoarele de oxigen sunt necesare îngrijirii pacienților care au nevoie de oxigen suplimentar pentru a putea respira. Utilizarea acestor aparate poate împiedica degradarea stării pacienților și preveni nevoia de intubare a acestora, o procedură foarte invazivă și dureroasă.

Încă de la începutul pandemiei de coronavirus, Lidl România s-a implicat în sprijinirea sistemului sanitar din țară. În luna martie, Lidl a sprijinit Fundația pentru SMURD și DSU pentru achiziționarea primei secții de terapie intensivă mobilă din România, unitate destinată tratării pacienților infectați cu noul tip de coronavirus și aflați în stare critică. Această secție mobilă poate fi deplasată oriunde în țară, crescând capacitatea celor mai aglomerate spitale de a oferi îngrijire la cele mai înalte standarde pacienților.

Totodată, în luna martie, împreună cu Kaufland România, compania a donat către Ministerul Sănătății 100.000 de recoltoare pentru exudat nazal și faringian/ mediu transport viral, necesare pentru realizarea testelor de diagnostic molecular pentru depistarea acestui virus.

Citeste si:
Lidl deschide un nou magazin și creează 15 locuri de muncă
Lidl deschide un nou magazin...

Lidl este prezent în 30 de țări din întreaga lume și în prezent operează în jur de 10.500 de magazine și mai mult de 150 de centre în 29 de țări la nivel mondial.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri