ROMAERO, sub îndrumarea echipei CIT Restructuring, a obținut aprobarea ANAF pentru implementarea planului de restructurare prin OG6. Astfel, pe lângă cei 50 de milioane de lei recuperați deja, statul român urmează să mai încaseze încă 77 de milioane de lei pe parcursul implementării planului de restructurare din totalul datoriei istorice acumulată în ultimii 10 ani de activitate a companiei.

Aceasta este cea mai mare sumă recuperată de stat până acum într-o astfel de procedură. ROMAERO devine astfel un exemplu de bune practici în salvarea prin mijloace de piață a unei companii de importanță strategică din sectorul de apărare, conform comunicatului de presă transmis de către CITR Group.

Aplicând restructurarea prin OG6, ROMAERO a beneficiat de anularea a 50% din debitul principal, respectiv 100% din accesoriile acumulate de-a lungul timpului, ceea ce reprezintă o reducere a îndatorării cu peste 255 mil. de lei. Astfel compania devine bancabilă având toate premisele pentru a se însănătoși.

Totodată, pentru prima oară în ultimii 12 ani, ROMAERO nu mai are nicio datorie scadentă față de bugetul stat, ceea ce înseamnă că va putea participa la toate licitațiile publice organizate de instituțiile publice românești, printre care și MapN. ROMAERO are acum cale liberă pentru a funcționa în parametri optimi și a avea fluxuri financiare continue pentru a putea fi competitivă în piață.

„Succesul echipei noastre în aplicarea OG6 pentru redresarea ROMAERO a adus pieței o serie de premiere și confirmă viabilitatea acestei soluții de prevenție, în contextul în care ROMAERO este o companie strategică, statut ce presupune o serie de limitări în accesarea creditelor, valorificarea activelor, precum și diferite constrângeri legislative specifice industriei de apărare”, a declarat Andra Buțiu, Senior Partner CIT Restructuring, o companie CITR, parte din Impetum Group.

Plan de investiții de 200 de milioane de lei pentru următorii 5 ani

Aplicarea planului de restructurare creează posibilitatea demarării unui plan de investiții de peste 200 mil. de lei, pregătit deja de ROMAERO cu ajutorul CIT Restructuring pentru următorii 5 ani.

Succesele obținute într-un timp atât de scurt în proiectul ROMAERO oferă companiei șansa de a participa la unele dintre cele mai importante proiecte în domeniul apărării și securității, alături de partenerii săi strategici globali. O nouă șansă pentru companiile cu datorii la bugetul de stat – termenul pentru depunerea la ANAF a notificării intenției de restructurare a datoriilor bugetare în cadrul OG6 se prelungește până în 31 martie 2021.

„Companiile românești cu datorii la bugetul de stat primesc o nouă șansă la restructurare. Este o oportunitate binevenită, mai ales în contextul în care jumătate din companiile de impact românești de află în dificultate, iar această criză cu siguranță că a sporit nevoia de restructurare. Acum este momentul optim pentru companiile cu datorii bugetare să acționeze pentru un nou start în business și să se redreseze. Procedura de notificare a intenției de a beneficia de OG6 se redeschide în intervalul 1 noiembrie 2020 – 31 martie 2021, astfel companiile cu datorii istorice acumulate la bugetul de stat mai au timp pentru a accesa o astfel de facilitate”, a afirmat Adrian Lotrean, Senior Partner CIT Restructuring, o companie CITR, parte din Impetum Group.

ROMAERO S.A. (ROMAERO) este cea mai mare companie de stat din industria aerospațială și de apărare românească, prezentă pe piată de peste o sută de ani și care își desfășoară activitatea în două domenii economice: servicii de întreținere și reparații pentru aeronave de transport civile și militare și respectiv producție industrială de aerostructuri și componente ale acestora.

Sursa foto: VanderWolf Images / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri