Trei companii care operează agenții de pariuri și săli de jocuri de noroc din România lansează o campanie pro-vaccinare finanțată de o industrie din România. #NoiNeVaccinăm, #JucămResponsabil și #ÎmpreunăOprimPandemia, alături de o serie de argumente pro-vaccinare, sunt elementele centrale ale campaniei, care este vizibilă deja în mediul online, pe paginile de social media ale celor mai importante companii din industrie, în locațiile în care se desfășoară activități de jocuri de noroc, precum și într-o serie de spoturi publicitare.

Actorii principali ai campaniei sunt chiar angajații industriei, femei și bărbați, din toate eșaloanele companiilor. Aceștia vorbesc despre dificultățile pe care le-au întâmpinat, motivele care i-au convins să se vaccineze și așteptările pe care le au în privința întoarcerii la normalitate. În contextul în care un studiu IRES, comandat de industria jocurilor de noroc în luna martie, arată că românii reticienți sau nehotărâți în privința vaccinării au cea mai mare încredere în argumentele familiei, colegilor de la locul de muncă și în sfaturile angajatorului, angajații industriei sunt cei care transmit mesajele-cheie ale campaniei de încurajare a vaccinării și care, prin exemplul personal, își îndeamnă rudele, prietenii, colegii și clienții să se vaccineze și să devină, astfel, parte din efortul colectiv de combatere a pandemiei.

Industria jocurilor de noroc din România are 45.000 de angajați. Acești 45.000 de angajați sunt, ca într-un puzzle, piese esențiale pentru reîntoarcerea la normalitate și își pot convinge, la rândul lor, familia, colegii, prietenii, cunoscuții. Vrem să ne convingem inclusiv partenerii de afaceri, iar aceștia vor fi, la rândul lor, diseminatori ai argumentelor pro-vaccinare.

Dan Iliovici, vicepreședinte Rombet, una dintre cele trei organizații care derulează prima campanie pro-vaccinare a mediului privat din România

O componentă importantă a campaniei sunt spoturile tv, care sunt plătite de industrie și sunt difuzate de cele mai importante televiziuni din România.

”În aceste mesaje video nu vorbim despre branduri, nu facem reclamă unor companii, vorbim strict despre responsabilitate și despre cum putem să depășim împreună această pandemie. Toți vrem să ne întoarcem la normalitate și suntem conștienți că singura soluție fezabilă pentru a ne relua activitatea și a asigura continuitate este vaccinarea. În completarea campaniilor derulate de autorități, noi am ales să prezentăm povestea unor oameni ca noi. Oamenii din gambling au aceleași povești ca și cei din HoReCa, turism, entertaiment. Toți au descoperit ce înseamnă șomajul tehnic, incertitudinea zilei de mâine. Acum, tot împreună, putem să ajutăm inclusiv la redeschiderea economiei”, a spus Liviu Popovici, președinte Romanian Bookmakers.

Importanța social media în campania de vaccinare

Inclusiv paginile de Facebook, Linkedin și Instagram ale companiilor membre ale asociațiilor care finanțează această campanie sunt utilizate pentru transmiterea mesajelor pro-vaccinare.

”În total, aceste pagini de social media sunt urmărite de milioane de români. Toate aceste companii au renunțat la elementele de branding pentru a transmite un singur mesaj către toți clienții: jucăm responsabil, ne vaccinăm. În fiecare zi, prezentăm povestea reală a unui angajat și fricile pe care le-a depășit, motivele care l-au determinat să se vaccineze. Suntem mândri să derulăm cea mai mare campanie a industriei de până acum. E pentru prima oară când atâtea companii concurente aleg să lucreze împreună pentru un scop comun”, a declarat Sorin Georgescu, președintele Romslot .

Campania de responsabilitate socială conține cinci spoturi tv, zeci de testimoniale ale angajaților din sălile de jocuri și pariuri, afișe stradale și o campanie digitală, iar motivele pentru care toți românii ar trebui să se vaccineze vor fi diseminate timp de o lună, inclusiv prin materiale informative, care vor fi distribuite în locațiile de jocuri de noroc.

Campania industriei jocurilor de noroc din România ”Jucăm Responsabil. Ne Vaccinăm” este derulată de ROMANIAN BOOKMAKERS – Patronatul Organizatorilor de Pariuri din România, ROMBET – Asociația Organizatorilor de Jocuri de Noroc și ROMSLOT – Asociația Organizatorilor de Sloturi. Industria de gambling din România asigură 45.000 de locuri de muncă și este un important contribuabil la bugetul de stat, cu taxe directe și indirecte de aproximativ 900 milioane euro anual și un grad de colectare de peste 99%. În fiecare zi de funcționare, industria achită taxe în valoare de 2,45 milioane de euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri