28 Iunie 2021

Envision Group va construi o fabrică pentru baterii pentru Renault de două miliarde de euro



Grupul chinez Envision Group intenţionează să investească două miliarde de euro pentru a construi o fabrică de baterii în nordul Franţei, unde vor fi produse bateriile care vor propulsa o gamă vehiculele electrice accesibile marca Renault SA, informează Bloomberg, potrivit Agerpres.

Acordul cu Envision Group face parte din strategia Renault în domeniul vehiculelor electrice, strategie în cadrul căreia proprietarul Dacia va achiziţiona de asemenea o participaţie de peste 20% la start-up-ul francez de producţie de baterii Verkor, bateriile produse de această firmă urmând a fi destinate pentru modelele mai mari şi mai scumpe din gama Renault, a informat constructorul auto francez într-un comunicat.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron ar urma să anunţe, luni, în mod oficial cele două acorduri, la o conferinţă de presă organizată la uzina Renault de la Douai, nordul Franţei. Tot la Douai urmează a fi construită şi uzina de baterii a Envision, prima facilitate de producţie din Europa a unei companii care este renumită în special pentru că produce turbine eoliene. Înainte de alegerile naţionale de anul următor, Macron vrea să profite de capitalul politic oferit de perspectiva a 4.500 de noi locuri de muncă ce urmează a fi create până în 2030 în această regiune, unde şi Renault intenţionează să pună la punct un hub destinat producţiei de automobile electrice, inclusiv viitorul model Renault 5.

Renault este cel mai recent constructor auto european care în ultimele luni a anunţat planuri pentru aprovizionarea cu baterii. Porsche şi Volvo Car Group au anunţat săptămâna trecută plauri vizând producţia de baterii iar grupul Stellantis NV, producătorul automobilelor marca Peugeot, va prezenta în data de 8 iulie noua sa strategie cu privire la automobilele electrice. La rândul său, grupul german Volkswagen AG a dezvăluit în luna martie un plan în valoare de mai multe miliarde de euro pentru construcţia a şase uzine de baterii electrice în Europa.

Planul Renault "ne va consolida în mod semnificativ poziţie pe măsură ce în 2030 vrem să producem un milion de vehicule electrice în Europa", a declarat directorul general de la Renault, Luca de Meo. Vehiculele electrice sunt o parte importantă a strategiei lui Luca de Meo de la relansa Renault, companie care anul trecut a înregistrat pierderi istorice. Luca de Meo a spus că până la finele acestui deceniu vehiculele electrice vor reprezenta 90% din vânzările mărcii Renault.



Citeste si