Enel X România, filială a liniei de afaceri pentru servicii energetice avansate a Grupului Enel, a colaborat cu retailerul Mega Image, extinzând infrastructura naţională de mobilitate electrică prin instalarea a 72 de puncte de încărcare a vehiculelor electrice în Bucureşti şi în alte 11 localităţi.

Dintre acestea, 46 de puncte de încărcare Enel X au fost instalate la supermarketurile Mega Image din Bucureşti, 18 în judeţul Ilfov (Mogoşoaia, Popeşti Leordeni, Jilava, Voluntari, Otopeni, Chitila, Bragadiru, Corbeanca), patru în judeţul Timiş (Timişoara, Dumbrăviţa) şi patru în judeţele Giurgiu şi Vrancea. Cu aceste unităţi, reţeaua Enel X România creşte la peste 154 de puncte de încărcare în mai mult de 20 de localităţi din ţară.

"Vânzările de vehicule electrice şi hibride în România sunt în continuă creştere şi suntem foarte bucuroşi să răspundem nevoilor utilizatorilor prin extinderea infrastructurii noastre de mobilitate electrică cu noi puncte de încărcare a vehiculelor electrice în Bucureşti şi alte patru judeţe. Parteneriatul nostru cu Mega Image va îmbunătăţi accesul la infrastructura de încărcare pentru cei care optează pentru mobilitatea electrică, în urma angajamentului nostru de a permite transportul oriunde în ţară într-un mod mai curat şi mai sustenabil. În acelaşi timp, accelerează tranziţia la mobilitate verde şi ne întăreşte obiectivele pentru mobilitate cu emisii zero şi transport electrificat", a declarat Daniel Ortiz, directorul general al Enel X România.

La rândul său, Adrian Nicolaescu, vicepreşedinte marketing, e-commerce, comunicare şi susţinere Mega Image, a afirmat că una dintre preocupările principale ale companiei este grija pentru mediu.

"Grija pentru mediu rămâne una dintre preocupările noastre principale şi suntem mândri că avem ocazia să ne implicăm în proiecte de impact pentru un viitor sustenabil. Vrem să încurajăm comunităţile din care facem parte să adopte comportamente responsabile, iar asigurarea unei infrastructuri pentru maşinile electrice este o investiţie în viitorul nostru, al tuturor", a spus Nicolaescu.

Infrastructura de încărcare instalată se bazează pe noile soluţii de încărcare inteligentă ale liniei de afaceri globale Enel X. Parteneriatul cu Mega Image implică instalarea a 5 staţii de încărcare JuicePump şi a altor 31 de staţii de tip JuicePole.

Soluţia JuicePump permite încărcarea a până la 80% din nivelul bateriei în aproximativ 25 de minute, în funcţie de modelul şi specificaţiile maşinii. Unităţile JuicePole au o putere disponibilă de 2 x 22 kW AC, fiecare permiţând încărcarea a până la 40% din nivelul bateriei în 30 de minute, în funcţie de modelul şi specificaţiile maşinii.

Enel X România acoperă, de asemenea, nevoile de încărcare pentru mobilitate electrică acasă sau la birou, oferind staţii de încărcare, servicii de instalare şi aplicaţii software prin care clienţii îşi pot monitoriza şi controla propriile dispozitive de încărcare.

Utilizatorii îşi pot reîncărca vehiculele la punctele de încărcare Enel X România folosind aplicaţia mobilă JuicePass. Aplicaţia poate fi descărcată din Google Play sau App Store, iar ghidul de instalare poate fi accesat pe site-ul enelx.ro.

Şoferii pot verifica locaţiile şi disponibilitatea punctelor de încărcare Enel X pe o hartă interactivă fie în aplicaţia JuicePass, fie pe site, aici. Aceştia pot vedea, în timp real, dacă o staţie de încărcare este disponibilă, ocupată sau în întreţinere, precum şi dacă aceasta este una rapidă sau ultrarapidă, tipul cablului de încărcare, puterea, accesibilitatea şi distanţa până la ea. Pentru personalizare, utilizatorii de vehicule electrice vor putea asocia unul sau mai multe modele de maşini şi, pe baza informaţiilor introduse, vor primi în timp real date despre durata şi nevoia de reîncărcare sau despre intervalul rămas.

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri