Câţiva furnizori cheie ai Apple şi Tesla au oprit producţia la unele din facilităţile lor din China, pentru a se conforma condiţiilor mai stricte privind consumul de energie, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Unimicron Technology Corp (furnizor Apple) a anunţat că trei din subsidiarele sale din China au fost nevoite să oprească producţia în perioada 26-30 septembrie "pentru a se conforma politicii autorităţilor locale de limitare a consumului de electricitate". Compania nu se aşteaptă ca oprirea producţiei să aibă un impact major, celelalte fabrici funcţionând normal.

Oprirea temporară a producţiei de către companii afectează continuitatea lanţului de aprovizionare, în timpul sezonului de vârf pentru produse electronice, inclusiv cele mai recente modele de iPhone.

Eson Precision Engineering, din grupul Foxconn, a informat că a suspendat producţia de duminică până vineri la facilităţile sale din oraşul chinezesc Kunshan, susţine publicaţia niponă Nikkei.

Un alt furnizor de componente pentru IPhone, Concraft Holding, care deţine capacităţi de producţie în oraşul chinezesc Suzhou, a anunţat oprirea producţiei timp de cinci zile, şi va folosi stocurile pentru a face faţă cererii.

În câteva provincii chineze producţia industrială a fost afectată de întreruperile de energie, conform informaţiilor din presă. De exemplu, nivelul întreruperii energiei în provincia Liaoning a fost "sever", a informat duminică publicaţia The People's Daily.

Criza energiei din China, provocată de reducerea furnizărilor de cărbune şi înăsprirea standardelor privind emisiile, a afectat semnificativ industria grea în câteva regiuni, şi ar putea afecta ritmul de creştere al economiei, avertizează analiştii.

Sursa foto: Shutterstock
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri