14 Martie 2022

Chimcomplex, principalul producător de substanțe chimice, își reduce activitatea și ar putea face concedieri colective



Chimcomplex SA Borzești, principalul producător de substanțe chimice vitale din regiune, a anunțat măsuri de reducere a activității și a avertizat că s-ar putea ajunge chiar la concedieri colective.

Chimcomplex SA Borzești, principalul producător și furnizor de substanțe chimice vitale din regiune și cel mai mare exportator cu capital privat românesc, a anunțat măsuri pentru compensarea impactului negativ al instabilității energetice mondiale.

”Acum ne aflăm în fața unor provocări socio-economice fără precedent în contextul războiului din Ucraina. Suntem deciși să acționăm pentru contracararea trendurilor negative ale pieței și păstrarea stabilității companiei, prin reducerea pierderilor economice pe care deja le resimțim.” au anunțat reprezentanții Chimcomplex S.A. Borzești într-un comunicat de presă.

Ca urmare, platforma Chimcomplex Borzești va intra în revizie generală pentru cel puțin trei săptămâni, iar compania va fi nevoită să reanalizeze activitățile secțiilor de producție, în vederea restructurării acestora pentru a rămâne profitabile, în noile condiții de creștere a costurilor materiilor prime.

”Dacă prețurile la energie nu își vor reveni, suntem în situația în care va trebui să dăm curs programului de disponibilizare colectivă, după perioada de șomaj tehnic”, precizează reprezentanții Chimcomplex.

Compania are în analiză și închiderea unor secții - cea de sodă de la Chimcomplex Borzești va avea activitatea redusă la jumătate, iar pe platforma Chimcomplex Borzești Râmnicu Vâlcea, trei secții consumatoare de gaz se vor închide pe termen nelimitat.

Citește și: Chimcomplex, cea mai mare companie de pe AeRO, s-a transferat în ”liga mare” a Bursei de la București

Chimcomplex va continua să își concentreze atenția pe maximizarea producției de polioli/ polieteri și a fabricării produselor pentru care este necesar un consum redus de energie.

“Rămânem realiști, ne facem scenarii de acțiune, cu vigilență în fața schimbărilor economice lipsite de predictibilitate și acoperire în piață. Urmărim evoluția situației energetice la nivel mondial și regional și ne vom adapta permanent pentru a trece cu bine peste aceste perioade tulburi”, mai spun reprezentanții companiei.

Chimcomplex este principalul producător și furnizor de substanțe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice și Oxo-Alcooli. Este o companie strategică pentru economia românească, cel mai mare combinat de produse chimice, cu 2 platforme industriale la Onești și Râmnicu Vâlcea, unde a preluat în 2018 activele Oltchim. În anul 2021 Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 2,24 miliarde lei și a avut peste 2.000 de angajați. Președinte și acționar majoritar al companiei este omul de afaceri Ștefan Vuza.



Citeste si