24 Martie 2022

Reveal Marketing Research: 7 din 10 români cred că brandurile trebuie să se implice și să comunice privind subiecte sociale



Cât de important este pentru români ca brandurile să comunice și se implice în proiecte de responsabilitate socială? Ce părere au despre brandurile care se implică în probleme sociale? Cunosc astfel de branduri care se implică?

Noul studiu „Percepții despre implicarea socială a brandurilor”, realizat de compania de cercetare de piața Reveal Marketing Research, și-a propus să descopere percepțiile românilor despre implicarea brandurilor în proiecte de responsabilitate socială dar și care sunt modalitățile prin care brandurile se pot implica în astfel de proiecte.

7 din 10 români la nivel național declară că brandurile ar trebui să se implice și să comunice cu privire la subiecte de natură socială. dar și subiecte legate de societatea civilă și comunitate. De asemenea, 67% consideră că subiectele care sunt relevante într-o anumită perioada trebuie să fie comunicate. Implicarea și comunicarea unor subiecte politice sunt considerate a fi potrivite de doar de 49% dintre repondenți.

Pe categorii de vârstă, persoanele tinere cu vârste cuprinse intre 18 și 34 de ani, sunt de părere că brandurile ar trebui să se implice în subiecte politice într-o măsura semnificativ mai mare (57%) decât totalul eșantionului chestionat (49%). La polul opus, persoanele de peste 55 de ani consideră că nivelul de implicare al brandurilor în probleme politice ar trebui să fie într-o masură mult mai mică (38%).

81% dintre repondenți cred că brandurile ar trebui să militeze pentru pacea în lume

În ceea ce priveste categoriile de implicare socială, 83% dintre respondenți consideră că brandurile ar trebui să susțină protejarea mediului, 81% cred că brandurile ar trebui să militeze pentru pacea în lume, iar 79% dintre branduri să se orienteze către drepturile copilului. Toate categoriile supuse analizei au înregistrat scoruri de peste 75%, educația cumulând un procent de 76%, iar sănătatea și drepturile omului reprezintă un procent de 78%.

Se observă diferențe semnificative doar pentru categoria de vârstă 45-55, care considera în măsură semnificativ mai mare că brandurile ar trebui să se implice în toate categoriile sociale, respectiv sănătate (83%), educație (81%), drepturile copilului / omului (80%), dar în special în protejarea mediului (88%) și a păcii în lume (86%).

Cele mai importante modalități de implicare a brandurilor

Realizarea de campanii de strângere de donații în sprijinul anumitor cauze este principala modalitate de implicare a unui brand pentru 38% dintre respondenți. A doua modalitate este reprezentată de promovarea și prezentarea acțiunilor întreprinse de branduri în sprijinul cauzei, pentru 28% (cu preponderență tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 ani), iar 20% dintre repondenți (în particular persoanele cu vârste cuprinse între 45 și 55 de ani) au răspuns că brandurile ar trebui să organizeze acțiuni de voluntariat în sprijinul cauzei.

Totodată, campaniile de marketing în sprijinul unei cauze reprezintă o altă modalitate de implicare a brandurilor (13%).

Românii consideră că cele mai implicate social sunt companiile din retail și telecom

Pe primele două locuri în topul companiilor ca implicare socială, din perspectiva repondenților se află zona retail - 15% au cunoștințe despre astfel proiecte de responsabilitate socială realizate. Topul companiilor care se implică în problemele comunității este completat și de industria de telecomunicații cu un procent de 7%.

De altfel, cele mai menționate campanii de CSR sunt cele de mediu, reciclare, natură (57%), campaniile de susținere a accesului la educație (46%), acțiuni caritabile în general – proiecte de voluntariat, salvarea animalelor, etc. - (43%), proiecte și campanii pentru copii (38%) dar și construire/donații pentru spitale (29%), proiecte de prevenirea cancerului (27%) și campanii pentru sport și viață sănătoasă, nutriție, mâncare ecologică.

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development. Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 7 Martie – 10 Martie 2022, pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, din mediul urban și rural. Mărimea eșantionului a fost de 1.004 repondenți, iar eroarea maximă de eșantionare este +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%.



Citeste si