Auchan Retail România și Poșta Română au încheiat un parteneriat pentru vânzarea de produse alimentare și nealimentare în incinta oficiilor poștale din țară. Proiectul debutează cu o etapă pilot în 4 oficii poștale din Pitești.

Gama selecționată și pusă la dispoziție “by Auchan” este formată din aproximativ 150 de produse și este expusă pe o suprafață de vânzare de 10-12 metri pătrați în incinta oficiilor poștale. Clienții vor putea găsi aici produse de băcănie, dulciuri, băuturi, snacks-uri, dar și o selecție de articole nealimentare.

„În cadrul etapei pilot vom testa și evalua o selecție de gamă de ultra-proximitate adaptată specificului oficiilor poștale”, a declarat Ionuț Ardeleanu, Director General Auchan Retail România.

În funcție de gradul de satisfacție înregistrat în rândul clienților în urma etapei pilot, cele două companii își propun o extindere la scară largă a proiectului care să acopere, treptat, cât mai multe oficii poștale din România.

Prin acest proiect, Auchan și Poșta Română continuă colaborarea demarată în 2020. Primul parteneriat a constat în servicii de livrare la domiciliu, la nivel național, pentru comenzile plasate în magazinul online auchan.ro prin serviciul StaiAcasă Plus, soluția de livrare door-to-door dedicată distribuției rapide oferită de Poșta Română.

Recent, Poșta Română a anunțat că va trece printr-o nouă strategie de dezvoltare și diversificare economică, în baza unui Memorandum propus de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și aprobat de Guvernul României. Acesta implică ”reducerea aparatului administrativ, supradimensionat la nivel național” și venituri mai mari pentru 70% dintre salariați.

Prin acest memorandum, Poșta Română vizează modernizarea prin digitalizare, automatizare, robotizare și tehnologizare, cu scopul de a-și crește cota de piață.

Sunt mai multe linii pe care această strategie le vizează, precum modernizarea rețelei oficiilor poștale și a centrelor de tranzit, digitalizarea și tehnologizarea activității, prin achiziția unor linii de sortare automatizate, cutii poștale digitale, dar și echipamente și programe IT de modernizare a portofoliului de servicii poștale.

De asemenea, memorandumul vizează și măsuri de reorganizare a companiei prin transformarea Administrației Centrale dintr-o structură de control într-una cu rol de suport.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri