După un proces care a durat mai mulți ani, de la apariția ideii și până la maturarea băuturii, Alexandrion a lansat primul whisky single malt românesc, intrând astfel în competiție cu piețe consacrate pe această nișă, cum ar fi Scoția și Japonia.

Băutura este disponibilă în trei versiuni, în funcție de tipurile de butoaie în care este maturată: whisky învechit și finisat în butoaie de Fetească Neagră și Pinot Noir și un whisky finisat în butoaie de Madeira, care figurează ca parte a selecției de butoaie de vinuri spaniole și portugheze Alexandrion.

Turneul de prezentare Carpathian single malt a debutat încă din luna mai în Statele Unite ale Americii, produsul fiind prezentat pentru prima oară în Washington.

"Acest produs va schimba imaginea României, pentru că, din păcate, cu vinurile nu reușim", a declarat Nawaf Salameh, fondator Alexandrion Group, în cadrul evenimentului de lansare a produsului din România.

Băutura conține 46% alcool și va avea un preț la raft de aproximativ 50 de euro, urmând ca, într-o primă fază, producția lunară să fie de aproximativ 11.000 de sticle, dintre care cca. 6000 destinate consumului intern.

Alexandrion nu va apela însă pentru început la marile lanțuri de retail, urmând să comercializeze în schimb Carpathian single malt în liquor store-uri (magazine specializate pentru vânzarea băuturilor alcoolice, n.r.).

"Cred că băutura va concura de la egal la egal cu produsele consacrate de profil din întreaga lume", a declarat și Colin Lovering, Global Brand Ambassador Alexandrion, cu ocazia evenimentului de lansare destinat pieței autohtone.

Câteva detalii interesante au fost oferite de producători și cu privire la procesul de fabricație a Carpathian single malt. Astfel, orzul malțat din care este produsă băutura provine integral din România, fierbându-se în trei ape consecutive la temperaturi cuprinse între 65 și 85°C. Ulterior, după 72 de ore, produsul este gata de distilare, etapă care se realizează în două procese de distilare separate.

Citeste si:
România, în topul țărilor europene unde se consumă cel mai mult alcool
România, în topul țărilor...

"Nu există nicăieri în lume whisky care să nu stea cel puțin trei ani în butoi", a declarat Dragoș Mateescu, Coordonator Single Malt Society. "Noi avem cinci ani".

Cât despre cel mai important aspect atunci când vine vorba despre single malt, acesta este butoiul. ”În industria asta se spune că butoiul face whisky-ul”, a concluzionat Dragoș Mateescu.

Nu în ultimul rând, producătorii Carpathian single malt au arătat și faptul că în procesul de fabricație a contat foarte mult și clima din România, care este aproape tot timpul cu 5°C în plus față de cea din Scoția, principalul producător de whisky din lume.

Sursa foto: Wall-street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri