9 Iunie 2022

5 to go a deschis prima master franciză din Ungaria



Radu Savopol, unul dintre fondatorii lanțului de cafenele 5 to go, a anunțat că a deschis prima Master franciză din Ungaria. Proiectul presupune inaugurarea a 75 de cafenele pe teritoriul Ungariei.

”Am cunoscut în aceste 4 luni un partener cu care am bătut palma în barul unui hotel și am agreat termenii principali ai colaborării dintre noi după care fiecare dintre noi a început să își facă treaba. Ambele echipe din România și Ungaria au lucrat și au reușit într-un timp foarte scurt să deschidă prima locație, aseară semnând și contractul de master franciză”, a scris Savopol, pe pagina sa de Facebook.

Sursa Foto: Radu Savopol/Facebook

De la începutul acestui an, ritmul de expansiune 5 to go a ajuns la o medie de 16 unități deschise lunar, din ianuarie și până acum. Astfel, 64 de cafenele noi sunt deschise, iar 17 sunt în proces de amenajare.

„Începutul de an a venit cu semnale pozitive, care ne fac să credem cu și mai mare intensitate că vom încheia acest an cel puțin cu obiectiv îndeplinit 100% - 200 de unități deschise pe plan local. O realizare a acestui an este și conturarea modelului de business la nivel internațional. Am definit acest model, lansat deja cu succes pe 3 piețe internaționale – Franța, Belgia și Marea Britanie -, curând urmând a fi lansat și în Ungaria”, a declarat Radu Savopol, cofondator 5 to go.

Citește și: FRANCIZA SĂPTĂMÂNII BY wall-street.ro | Franciza 5 to go: cât te costă și de ce ai nevoie ca să fii proprietarul unei cafenele

Și anul acesta, 5 to go continuă să propună noi produse și concepte. Astfel, de curând, a fost lansat 5 to go PLUS, lansat printr-o locație concept pe strada Batiștei.



Citeste si