Fabrica de producție mobilier pe comandă THETA Furniture & More a deschis oficial porțile în localitatea Păulești, județul Prahova, în urma unei investiții de aproximativ 4 milioane de euro, dintre care 1.200.000 de euro numai în utilaje și software.

Terenul pe care se află unitatea din Păulești se întinde pe o suprafață de 20.000 mp și cuprinde fabrica de producție, spațiile de depozitare aferente și un parc auto propriu.

Cifra de afaceri a companiei, care a pornit la drum cu o investiție de numai 40.000 de euro, a atins 10 milioane de euro în anul 2021. Pentru anul 2022, de altfel, este preconizată o cifră de afaceri de 14 milioane de euro, urmând ca până în anul 2024 cota de piață a companiei să crească până la 11%, iar cifra de afaceri la 25 milioane euro.

"Noi producem mediu spre high, așa că materialele pe care le folosim le-am luat mereu din partea de vest a Europei sau local - Kronospan și Egger", a declarat Florin Gheorghe, CEO THETA Furniture. Astfel, acesta a subliniat faptul că restricțiile pe exportul de materie primă pentru industria de mobilier impuse Rusiei și Belarusului nu au afectat compania.

"Am devenit importatori de lemn de tec, îl aducem din Statele Unite. E adevărat însă că în ultimul an avem o problemă cu transportul, containerele s-au scumpit destul de mult" a arătat de asemenea acesta.

Cât despre echipă, din 2008 și până în prezent personalul THETA Furniture & More s-a mărit constant, în prezent depășind 100 angajați, 20% din ei desfășurându-și activitatea la showroom-ul din București, clădirea Willbrook Platinum Center, iar restul la fabrica proprie de producție mobilier din Păulești, Prahova.

"Oamenii sunt plătiți corect - depășim 3000 de lei net - și își iau salariul la timp", a declarat Florin Gheorghe.

În ce privește planurile de extindere în alte țări, acesta a subliniat de asemenea faptul că în anul 2021 compania a semnat un contract în Belgia, fiind cea mai mare investiție pe care statul belgian o face în sănătate, un spital de 50.000 de metri pătrați în Charleroi, proiect care se ridică la aproape 8 milioane de euro.

Noi avem o strategie foarte clară, nu lucrăm cu statul român deloc. Pentru noi statul nu există. Avem destul de multă piață încât să nu ne complicăm.

Florin Gheorghe, CEO THETA Furniture & More

În strategia de dezvoltare, THETA Furniture a apelat de asemenea și la un fond de investiții, capitalizare care a permis business-ului să scaleze la nivelul actual.

Am investit în THETA în 2020, în plină pandemie, când spațiile de birouri erau aproape goale. (...) Noua fabrică cu siguranță ne va ajuta foarte mult să ne atingem obiectivele.”, a declarat și Cornel Fumea, Board Member THETA Furniture & More și partener Black Sea Fund, fond de investiții care deține 50% din companie.

De la crearea companiei în 2008, THETA a lucrat cu peste 1.500 clienți, companii locale și internaționale din domenii precum office, comercial, HoReCa și medical. Astfel, compania a amenajat peste 350.000 mp de spații interioare, pentru clienți cu spații localizate în clădiri precum GlobalWorth Tower Center, Enayaty Medical City, Ana Tower Building, The Mark Building, Green Court Building (B și C), Oregon, Landmark, restaurantul Hotel Sinaia, Hotel Mamaia, Sky Club și altele.

Cât despre măririle de prețuri în contextul scumpirii constante a materiei prime, Florin Gheorghe a concluzionat că investițiile pe segmentul rezidențial s-au blocat în proporție de 70% în momentul de față, dar clienții au început investiții și trebuie să le termine, și atunci au permis măriri de preț.

Sursa foto: Wall-street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri