Combinatul tulcean de alumină îşi va suspenda activitatea pentru un an şi jumătate, începând de luna viitoare, din cauza preţurilor crescute ale energiei şi gazului natural, din cei aproape 700 de angajaţi unitatea urmând să păstreze 259.

Preşedintele Sindicatului Liber Alum, Andrian Darie, a declarat că, în momentul de faţă, combinatul produce 11.000-12.000 de tone de alumină pentru combinatul Alro Slatina, în condiţiile în care producţia lunară în urmă cu un an era de circa 50.000 de tone.

"Alum SA a ajuns la cheltuieli pe care nu le poate susţine. Costul cu energia şi gazele înseamnă 500 de dolari pe tonă, în condiţiile în care acum pe piaţă alumina se găseşte la 515 dolari pe tonă, dacă e adusă la poartă. Dacă adăugăm preţul minereului de bauxită, cel al sodei, al mâinii de lucru, al echipamentelor şi beneficiilor angajaţilor, ajungem la 913 dolari pe tonă", a explicat liderul sindicatului din combinatul de alumină tulcean, scrie Agerpres.ro.

Doar 259 de angajați din 700 mai rămân

Adrian Darie a mai spus că în perioada aceasta se întocmeşte lista cu persoanele care vor fi disponibilizate, acestea urmând să primească cel puţin două salarii medii nete.

Retail jobs

"Din cei 711 angajaţi, rămân 259 de salariaţi. (...) Ideea de bază este păstrarea unui nucleu care în eventualitatea unei reporniri să redeschidă fabrica şi să-i înveţe pe cei noi să facă lucrul acesta", a menţionat Darie.

Liderul sindicatului a adăugat că doreşte ca în perioada următoare să obţină drepturi suplimentare atât pentru membrii de sindicat care vor fi disponibilizaţi, cât şi pentru cei care vor rămâne în unitate.

"Pe 1 august, vor fi transmise notificările, apoi vor curge cele 20 de zile de preaviz. Iulie este lună de producţie, în august va fi calcinarea producţiei rămase pe instalaţie, iar la finele lunii, totul va fi pregătit pentru suspendarea procesului de producţie pentru un an şi jumătate", a afirmat liderul de sindicat.

Încă de la începutul anului, sindicaliştii din Alum SA au protestat la Tulcea şi în Bucureşti, nemulţumiţi din cauza creşterii preţurilor la energia electrică şi la gaze naturale care le ameninţa siguranţa locului de muncă.

Citeste si:
Oamenii din Deltă, nevoiți să plătească de 4 ori mai mult pentru...
Oamenii din Deltă, nevoiți să...

Din luna martie, circa 200 din cei 780 de angajaţi ai combinatului de alumină din municipiul Tulcea nu s-au mai prezentat la locul muncă, decât la decizia angajatorului şi au început să primească doar 75% din salariu, măsură prevăzută de programul de reorganizare economică stabilit de conducerea Alro Slatina, în contextul în care unitatea din care face parte şi combinatul tulcean se confruntă cu probleme economice din cauza majorării tarifelor practicate la principalele utilităţi.

Sursa foto: Vimetco Alum Tulcea/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri