Criza energiei afectează și va afecta și în următoarele luni producătorii, iar Guvernul nu are un real dialog cu aceștia, a avertizat reprezentanta Uniunii Generale a Industriașilor din România.

”Lucrurile, acum, sunt mai rău decât oricând. Deși, scriptic, avem o inflație undeva la 15%, din discuțiile pe care le-am avut în ultimele luni cu membrii noștri, inflația la poarta fabricii este undeva între 57 și 60%”, a declarat Ana-Maria Icătoiu, Vicepresedinte al Organizației Femeilor Antreprenor din cadrul Uniunii Generale a Industriașilor din România (UGIR) și Managing Partner Avisso.

În special IMM-urile care au activitate de producție și procesare alimentară încearcă să țină prețurile sub control, ca să echilibreze între evoluția puterii de cumpărare a consumatorilor și prețurile energiei, a mai spus ea, în cadrul webinar-ului ”Cum ne pregătim pentru criza energetică de la iarnă?” organizat de Expert Forum.

Cifrele sunt confirmate și de cel mai recent indice al producției industriale publicat de INS. Acesta indica că, în luna mai 2022, comparativ cu luna mai a anului trecut, preţurile producţiei industriale pe total au crescut cu 46,6%, iar dacă luăm în considerare doar piața internă, cu peste 59%.

Când ne vor lovi următoarele valuri de scumpiri

”Ne așteptăm ca un noi val de scumpiri destul de ridicate să aibă loc undeva în septembrie-octombrie iar impactul cel mai mare, coama valului, să vină undeva în aprilie-mai anul viitor. Ce ne îngrijorează cel mai tare este criza de dialog între mediul economic și Guvern pe parte de evoluție a lucrurilor pe partea de energie. Se vede o liniște îngrijorătoare dinspre Executiv”, spune reprezentanta UGIR.

Statistic: Energy commodity price index worldwide from 2013 to 2021, with a forecast until 2024 | Statista
Find more statistics at Statista

Uniunea a făcut parte din comitetul de identificare și implementare a soluțiilor la criza energetică, coordonat chiar de premierul Ciucă. Comitetul, însă, nu s-a mai întâlnit din ziua când a izbucnit războiul din Ucraina.

Citește și: Ciucă vrea să înființeze un comitet care să lupte cu încălzirea globală

Cum poate fi ajutat mediul de afaceri

”Momentul aprilie 2023 ne îngrijorează extrem de mult”, a mai declarat Icătoiu. În vreme ce ”alte țări se mișcă foarte bine, au dialog cu mediul privat, ca să reconfigureze accesul la surse de finanțare”; în România nu există un dialog.

Reprezentanta UGIR susține că, în acest moment, două direcții sunt obligatorii pentru a ajuta mediul de afaceri. Pe de o parte, accesul la scheme de finanțare care să combine o parte de granturi nerambursabile cu parte de garanție de stat la credite pentru independența energetică a IMM-urilor pe partea de electricitate. În același timp, a doua direcție este cea de eficiență energetică, retehnologizare, înlocuire a echipamentelor energofage cu unele mult mai eficiente.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri