2 August 2022

PepsiCo va prelua 20% din acțiunile AQUA Carpatica și va încheia un parteneriat strategic



Aqua Carpatica este primul produs premium 100% românesc care devine parte din portofoliul internațional al unei corporații multinaționale.

Potrivit comunicatului oficial, brandul românesc de apă minerală naturală îmbuteliată AQUA Carpatica, deținut de compania Carpathian Springs SA, și corporația americană PepsiCo anunță încheierea unui parteneriat strategic. PepsiCo va deține astfel un procent de 20% din acțiunile Carpathian Springs s.a. (AQUA Carpatica) și drepturile de distribuție exclusive pe canale specifice din România, Polonia și alte țări. Există și perspectiva de a fi extinse și în alte piețe, inclusiv în Statele Unite ale Americii, unde momentan Aqua Carpatica este prezentă în rețeaua Whole Foods Market.

“Cu un gust excelent și o poziționare premium, AQUA Carpatica completează perfect portofoliul de produse premium PepsiCo” declară Silviu Popovici, CEO PepsiCo Europa. „Avem încredere deplină că AQUA Carpatica, prin capitalul puternic de brand, va rezona în totalitate cu așteptările consumatorilor noștri atât pe plan local, cât și internațional”.

Este o premieră națională faptul că un produs premium 100% românesc devine parte din portofoliul internațional al unei corporații multinaționale. Fondată de antreprenorul Jean Valvis în 2010, AQUA Carpatica este recunoscută național și mondial prin 65 de premii de excelență. În doar patru ani, în 2014, AQUA Carpatica a devenit cel mai bine vândut produs de apă minerală plată din România, iar în 2016 a ajuns pe patru continente.

Citește și: PepsiCo Europe vrea să elimine plasticul din ambalaje până în 2030

Carpathian Springs, compania ce deține brandul, a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 68 de milioane de euro și un profit de circa 9,54 de milioane de euro, conform datelor Ministerului Finanțelor. Pe de altă parte, PepsiCo este a doua companie din lume ca mărime în domeniul produselor alimentare și băuturilor, cu o cifră de afaceri de aproape 80 de miliarde de dolari - cam o treime din PIB-ul României.



Citeste si