Ideea magazinelor August i-a venit lui Gabriel Sandu, fondatorul rețelei, în anul 2012, pe când se afla în Taiwan, țara pe care o descrie ca fiind a supermarketurilor de cartier. Exact la acel moment se întâmpla ca o rețea similară de astfel de magazine să dea faliment în România, la vremea respectivă celebrele Mic.ro, astfel că antreprenorului i-a venit ideea să umple golul lăsat de acestea cu propriul său lanț de puncte de desfacere.

"Inițial am fost în franciza Carrefour, dar anul trecut am hotărât să ieșim și să dezvoltăm brandul propriu, August, despre care credem noi că este cea mai bună cale", a povestit Gabriel Sandu pentru wall-street.ro.

Acesta a explicat și ideea din spatele denumirii, mai precis faptul că brandul 100% românesc pe care l-a înființat poate fi citit atât ca referire la luna august a verii, cât și la produsele care se găsesc în magazine și care "au gust".

Gabriel Sandu și-a exprimat de altfel încrederea în faptul că puterea brandului face diferența pe termen lung, din moment ce produse au toate celelalte magazine sau lanțuri de retail.

Fondatorul August a arătat de asemenea că în acest moment sunt 10 magazine de acest tip în București, dintre care două non-stop, acestea fiind convertite din formatul Carrefour în formatul August. Forța totală de muncă încadrată de acestea este de 80 de persoane.

Practic, acum avem toată rețeaua modernizată și începem să ne uităm în piață pentru a deschide noi locații direct în noul format, doar în București. Noi vedem rețeaua optimă la 100 de magazine.

Gabriel Sandu, fondator August

Din nefericire, însă, Gabriel Sandu consideră că este o perioadă "ciudată" în piață, în sensul în care așteptările proprietarilor sunt foarte mari, deși veniturile nu sunt pe măsură.

Astfel, acesta explică că, practic, la fiecare livrare echipei îi vin prețuri mai mari la produse, ceea ce face ca marja să fie constantă spre scădere. Cu toate acestea, antreprenorul nu exclude ideea de extindere a rețelei, luând în calcul în acest sens inclusiv sprijinul unui fond de investiții.

Cât despre investiția într-un astfel de magazin, fondatorul August arată că aceasta este, în medie, de 40.000 de euro, dar până la momentul când începe să funcționeze trebuie bugetată o pierdere, abia într-un termen de un an și jumătate urmând să se ajungă la break even.

Ionuț Marin, director executiv August, a arătat totodată că, în ce privește competiția dură cu marii retaileri, rețeaua românească se bazează foarte mult pe conexiunea cu oamenii.

În marile lanțuri de magazine a intrat deja partea de self-service, dar oamenii au nevoie să vadă ei produsele, să comunice cu cei de la casă, iar noi avem produsele noastre pentru care ei se întorc, limonadă pe timpul verii, cafeaua, care are un gust aparte, dar și meniul la 6,99 lei care astâmpără foamea.

Ionuț Marin, director executiv August

Gabriel Sandu și-a arătat de asemenea îngrijorarea față de evoluția prețurilor la energie, motiv pentru care acesta a căutat soluții și a găsit o firmă americană care ajută afacerea să optimizeze cheltuielile la energie.

Astfel, per ansamblu, această soluție a reușit să reducă cu aproximativ 20% consumul de energie din magazinul inclus în proiectul-pilot al firmei americane, a explicat acesta.

Cât despre producătorii locali, fondatorul August afirmă că pentru moment nu există colaborări în derulare din cauza lipsei de continuitate, dând în acest sens exemplul producătorilor de căpșuni, care nu livrează constant marfă tot timpul anului.

Pentru aceștia, crede Gabriel Sandu, există doar conceptul de sezon.

Cât despre canalele pe care se promovează August, acesta amintește de magazinul online, prin care clienții sunt deserviți cu logistica proprie a rețelei, inclusiv mașinile, dar și de reclamele derulate prin Facebook și Google Ads.

Piața românească de retail este hipercompetitivă. Noi credem cu putere că brandul nostru ne face unici, iar mixul de produse pe care îl avem în acest sens în fiecare magazin este foarte important.

Gabriel Sandu, fondator August

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri