În contextul în care discuțiile privind insolvența companiei Euroins, confirmată oficial de către ASF, s-au înmulțit, una dintre primele soluții discutate în piață pentru a reduce șocul este plafonarea prețurilor la RCA. Christian Năsulea, profesor de economie mondială, vede această idee de plafonare ca fiind una greșită, conform unei intervenții la postul de televiziune Digi24, părere împărtășită și de către fostul prim-ministru Florin Cîțu.

„Ar fi o idee foarte proastă să introducem plafonarea, deoarece, dincolo de efectele legale pe care le-ar avea la nivelul UE, singurul lucru pe care-l vom face va fi să întârziem intrarea pe piață a altor companii. Când se creează un gol, acesta e interesant pentru alte companii care vor să intre pe piață să livreze servicii la prețuri similare sau chiar mai bune. Practic, dacă industria nu funcționează după regulile pieței, o facem mai puțin tentantă pentru investitori”, consideră Năsulea

O astfel de reacție a avut zilele trecute și Florin Cîțu, fost prim-ministru al României, care preciza că „ plafonarea prețurilor pentru polițele de asigurare este CEA MAI PROASTĂ soluție dintre toate soluțiile posibile! Mai bine închidem tot și ne cumpărăm asigurări din Bulgaria”.

Revenind la profesorul Christian Năsulea, acesta punctează faptul că avem o problemă fundamentală legată de responsabilitate.

„Dacă vorbim de falimentul anterior, de acum 2 ani de zile, vedem că nu este foarte clar cine a greșit și cu ce, iar vinovații n-au fost pedepsiți. Pare greu de crezut că oamenii care au făcut cu bună știință lucruri care au dus la falimentul City Insurance vor fi trași la răspundere. Trebuie clarificate chestiuni în legislație, pentru ca persoane care exploatează sistemul pentru beneficii personale sau nu-și fac treaba, ducând la situații în care noi, contribuabilii, trebuie să acoperim pagubele de acest gen, să fie trași la răspundere”, adaugă Năsulea.

El consideră că este normal să ne așteptăm la o creștere a prețurilor la RCA, dar trebuie avut în vedere faptul că, din fericire, piața RCA are mulți jucători.

„După falimentul din 2021, sunt mulți jucători pe piață, deci nu vom vorbi de triplări ale prețurilor. Ca recomandare, trebuie să dăm o perioadă de adaptare tocmai pentru ca oamenii să nu fie constrânși să cumpere, toți deodată, polițe noi în cazul în care cele vechi nu mai sunt în vigoare. Polițele Euroins trebuie să rămână în vigoare cât mai mult timp pentru ca trecerea la alți jucători de pe piață să se facă gradaual, astfel se pot ajuta clienții care pot alege unde fac noi asigurări”, consideră Năsulea.

El concluzionează faptul că în cazul celor implicați într-un accident realizat de către un șofer cu poliță la Euroins, procedura de recuperare a banilor va fi mai dificilă.

În cazul Euroins, premierul a subliniat că, dacă va fi nevoie de o intervenţie guvernamentală, aceasta se va putea face pe o perioadă limitată.

"Discuţiile pe care le-am avut cu domnul preşedinte (al ASF - n.r.) s-au încheiat în sensul în care când vor avea dumnealor o formă finală de evaluare, ne vor prezenta şi nouă care sunt concluziile şi în funcţie de acestea şi, sigur, de ceea ce vor propune la nivelul Parlamentului, dacă va fi nevoie, Guvernul să intervină în sensul în care să plafoneze preţul la asigurări. Ceea ce vă pot spune este că nu putem să intervenim pe o perioadă nelimitată. Este clar nevoia unui termen foarte bine delimitat în care se poate interveni cu măsuri guvernamentale", a spus Nicolae Ciucă.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri