Cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre pare să intre în linie dreaptă, după ani de amânări. Astfel, din 2027 am putea fi cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană.

OMV Petrom a anunțat că a semnat cu italienii de la Saipem un contract pentru lucrări de proiectare, achiziții, construcție, instalare și punere în funcțiune, în valoare de aproximativ 1,6 miliarde euro. Costurile aferente contractului se vor împărți în mod egal între cei doi parteneri, OMV Petrom și Romgaz.

„Cu semnarea acestui contract facem un pas important pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep – practic, acesta marchează începerea fazei de execuție. Vom continua să lucram în ritm susținut astfel încât să producem volumele de gaze așteptate, în siguranță, începând cu 2027”, a afirmat Cristina Verchere, CEO OMV Petrom.

Saipem are deja o echipă locală, la centrul tehnologic de la Ploiești, unde se află 200 de cercetători, majoritatea români. Compania este una dintre cele mai mari din lume în domeniul exploatării câmpurilor petroliere, dar și zăcămintelor de gaze.

În deceniul trecut, compania italiană a avut o colaborare solidă și de durată cu Gazprom, rușii apreciindu-i drept unul dintre cei mai buni contractori cu care au lucrat. Saipem a construit inclusiv o parte din faimoasele gazoducte Nord Stream 1 și Blue Stream. Trebuie menționat însă și că italienii s-au judecat apoi ani de zile cu Gazprom, în principal din cauza contractului pentru South Stream, o conductă de gaze plănuită de ruși, dar care nu s-a mai materializat niciodată.

Ce presupune contractul cu Saipem pentru infrastructura Neptun Deep

Infrastructura necesară pentru dezvoltarea zăcămintelor offshore de gaze naturale Domino și Pelican Sud include 10 sonde, 6 în ape adânci (~1000m) și 4 în ape puțin adânci (~100m), 3 sisteme de producție submarine și rețeaua de conducte colectoare asociate, o platformă offshore în zona de apă cu adâncimea de 100 de metri, conducta principală de gaze către țărm (~160km) și stația de măsurare a gazelor Tuzla.

În cadrul contractului, Saipem va furniza servicii de management, proiectare, achiziții, fabricare, asamblare, transport maritim, instalare, testare și punere în funcțiune pentru instalațiile maritime din cadrul proiectului. În plus, contractul implică testarea și punerea în funcțiune, pentru stația de măsurare a gazelor naturale, și secțiunile de lângă țărm și de pe uscat ale conductei de producție gaze, care vor fi construite de alți contractori.

Atribuirea contractului s-a făcut în urma unui proces public de achiziție, potrivit OMV Petrom.

Sursa foto: OMV Petrom

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri