În urma informațiilor apărute în presă care citau așa-zise surse, compania Agrana a oferit clarificări importante privind situația fabricii de zahăr Agrana din Buzău.
Astfel, transmte compania, operațiunile de ambalare, depozitare și logistică a fabricii din Buzău funcționează conform programului obișnuit, fiind sistat doar procesul de rafinare, activitate oprită încă din noiembrie 2023.
Suntem nevoiți să oprim procesul de rafinare a zahărului la fabrica din Buzău din cauza unor modificări apărute pe lanțul de aprovizionare, fapt ce cauzează efecte cu impact economic. Toate celelalte operațiuni ale Agrana România se derulează conform parametrilor obișnuiți în fabricile din Roman și Buzău, mai spune de asemenea compania.
Drept urmare, săptămâna trecută, sindicatul a fost notificat oficial, în concordanță cu legea, despre sistarea activității de rafinare pe termen nedefinit și despre inițierea conservării liniei dedicate din cadrul fabricii, pentru a împiedica degradarea utilajelor, astfel încât acestea să poată fi reutilizate la nevoie.
"Angajații noștri reprezintă o prioritate pentru noi, iar compania respectă toate prevederile legale în relația cu sindicatul. Au fost programate, pentru săptămâna în curs, discuții cu liderii sindicali, care au ca scop identificarea celor mai potrivite variante benefice angajaților vizați de sistarea campaniilor de rafinare, prin noi oportunități de muncă în cadrul companiei. Vom respecta întocmai contractul colectiv de muncă, așa cum a fost el negociat și acceptat de ambele părți, în februarie și care a intrat în vigoare începând cu luna martie 2024", spune informarea Agrana în încheiere.