Consiliul Concurenţei analizează tranzacția prin care OMV Petrom S.A. intenționează să preia companiile Intertrans Karla SRL, Bridgeconstruct SRL și ATS Energy SA, se arată într-un comunicat de presă. În această vară, OMV Petrom a cumpărat și 50% din trei proiecte cu energie regenerabilă dezvoltate de Renovatio.
„În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această tranzacție trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei, care va evalua operațiunea în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, mai arată sursa citată.
„Grupul OMV Petrom își desfășoară activitatea în domeniul energiei, de la explorarea și producerea de țiței și gaze naturale, până la rafinarea și distribuția de carburanți și, mai departe, la generarea de energie electrică, precum și comercializarea gazelor naturale și a energiei electrice.” De asemenea, se mai menționează că Intertrans Karla SRL, Bridgeconstruct SRL și ATS Energy SA sunt niște companii ce își desfășoară activitatea în domeniul producției de energie electrică din surse regenerabile.
Consiliul Concurenței transmite că „Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă prin fax, la nr. 021.405.45.08, prin e-mail la adresa industrie@consiliulconcurentei.ro sau prin poştă.”