Cofetăriile Dulcinella se rebranduiesc. Proprietarii deschid și o fabrică în Cernica cu o investiție de 10 mil. euro

Sursǎ foto: Wall-street.ro

Gallery Vezi Galeria (7)

Cofetăriile Dulcinella se rebranduiesc. Proprietarii deschid și o fabrică în Cernica cu o investiție de 10 mil. euro

Proprietarii cofetăriilor Dulcinella, care există deja în București, dar și în țară, de un număr de ani, au decis să dea un impuls afacerii, venind în sensul acesta cu o locație super-central, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu din București. Investiția în noua cofetărie este de 100.000 de euro, iar până acum proprietarii acesteia, care dețin grupul Cornelius H, implicat în dezvoltare pe partea de real estate în Marea Britanie și multe țări din Uniunea Europeană, au depășit deja 2,5 milioane de euro investiți în această linie de business.

Cât privește business-ul Dulcineea, care reunește o echipă de 172 de oameni, proprietarii Cornelius H au declarat pentru wall-street.ro faptul că văd în acesta un tip de business care este scalabil în totată țara și pe care ar vrea apoi să-l testeze pe piețele internaționale.

Avem câteva concepte, începând cu dezvoltarea propriilor magazine, sistemul de franciză, dar și intrarea în key accounts (companii locale de retail, relevante regional, n.r.).

Ion Mereacre, partener Cornelius H Group

Mai mult, aceștia adaugă faptul că afacerea vrea să intre "pe orice raft posibil", cu referire, desigur, la big retail, dar momentan nu are capacitatea de producție necesară, cu atât mai mult cu cât, la comenzile pe care le primesc săptămânal, ating deja limitele.

Pentru a susține de altfel extinderea puternică pe care o pregătesc, cei doi antreprenori vor deschide în curând o fabrică pe care au plasat-o strategic la Cernica, astfel încât să deservească necesarul de producție al locațiilor din București, dar nu numai.

Fabrica pe care o construim în Cernica o să aibă aproximativ 5000 de metri pătrați, cu o capacitate de producție de aproximativ 20 de tone pe zi, cu ajutorul căreia vom aproviziona toate magazinele din rețea. Am cumpărat în acest sens un teren de 19.000 de metri pătrați cu o investiție de 800.000 de euro, iar investiția ce urmează planificăm să fie undeva la 10 milioane de euro.

Sergiu Diaconu, reprezentantul acționarilor

De asemenea, antreprenorii mai adaugă faptul că afacerea are un laborator în Târgu Neamț, unde se lucrează la produsele de post, vegane și raw-vegane, dar și la produsele noi, fără zahăr.

Totodată, aceștia mai spun și faptul că la momentul actual afacerea are 18 magazine, dintre care 8 în București. Numărul magazinelor a fost însă mai mare, de 26, dar, recunosc proprietarii, câteva au fost închise, pentru că nu erau performante.

Cât privește planurile pentru perioada imediat următoare, aceștia spun că urmează să deschidă anul acesta o locație și în Brașov, dar și altele în București, până în Crăciun urmând să fie cu totul 20-21 de cofetării Dulcinella.

În același timp, cei doi antreprenori au și o formulă de francizare a afacerii, pe care o pun la dispoziția doritorilor.

Taxa de franciză va fi 10.000 de euro și după aceea 5% din vânzări, cu condiția să nu vândă alte produse. Cu franciza avem două faze: întâi cedăm în franciză locațiile actuale, business ready-made, pentru că vrem să ne concetrăm pe producție, iar apoi oferirea de francize în shop-uri noi. Dar pentru a crește cantitatea de doritori în pipeline-ul nostru, vrem să oferim inclusiv toate echipamentele și utilajele, ca să le scădem bonul de intrare. Dacă cumpără de la zero, trebuie să găsească 100-120.000 de euro pentru locație, dar dacă le oferim toate utilajele, ajung la un 70-80.000.

Sergiu Diaconu, reprezentantul acționarilor

În același timp însă, Ion Mereacre și Ion Bouaru, cei doi parteneri care dețin în proporții egale grupul Cornelius H, sunt persoane care privesc cu un oarecare regret rispirea peste hotare a comunității vorbitoare de limbă română, astfel că pun accent pe investiții în România.

Astfel, una dintre ideile lor este de a crea locuri de muncă în România, motiv pentru care 90% din materia primă este procurată de la noi din țară, în vreme ce restul de 10% sunt ingrediente care vin din Franța.

De asemenea, în acest sens Ion Mereacre spune că tot ce este legat de dezvoltare, deci practic toate materialele de construcții pentru cofetării, sunt din România, fără ca nimic să vină din afara țării.

Proprietarii Cornelius H încheie spunând faptul că, în ce privește linia de business a cofetăriilor Dulcinella există patru direcții de dezvoltare: prima, retailul propriu, a doua - producția de semi-fabricate pentru Horeca și retailul actual (coji de ecleruri, blaturi de tort etc., în România fiind, conform celor doi antreprenori, peste 3000 de patiserii și cofetării care au desfacerea lor și nu au producție), a treia - big retail, în vreme ce a patra este reprezentată de exporturi.

Personalizate pentru tine