O casă pe pământ îţi poate aduce un nou stil de viaţă. Te poţi bucura de mai mult spaţiu, de natură, dar şi de mai multă intimitate. Avantajul de a avea propria gradina este imens, mai ales că o poţi folosi exact aşa cum doreşti, fie pentru relaxare, fie pentru petreceri sau pentru a cultiva fructe ori legume.
Trebuie să ştii că o casă pe pământ nu costă întotdeauna o avere, însă contează foarte mult ce compromisuri eşti dispus/a să faci.
Citeşte mai jos câteva sfaturi utile ca să ai propria ta casă pe pământ, chiar şi cu un buget redus:
Studiază piaţă
De unde porneşti când vrei să îţi cumperi casa ori teren? Ei bine, primul pas şi cel mai simplu este să studiezi piaţă. Nici nu trebuie să faci prea mare efort pentru asta, ci este suficient să intri pe siteurile şi aplicaţiile cu anunţurile imobiliare şi să vezi ce găseşti. Uită-te proprietăţi sau terenuri ce întrunesc criteriile tale, însă încearcă să extinzi cât de mult posibil căutările.
Verifică toate zonele de interes pentru tine, uită-te şi la case ceva mai micuţe decât cauţi sau poate la proprietăţi ce necesită renovare. De obicei, casele sau terenurile la preţuri accesibile fie necesita renovare, fie se afla în zone ceva mai greu accesibile.
Ia în considerare mai multe zone
E bine să extinzi cât mai mult căutarea când vine vorba de locaţie dacă îţi doreşti o proprietate la un preţ accesibil. Acelaşi lucru este valabil şi pentru terenuri. Cu cât ai mai multă flexibilitate, cu atât va fi mai uşor să găseşti ceva potrivit pentru tine. Spre exemplu, un teren aflat la 15 kilometri de un oraş va avea un preţ ceva mai accesibil decât unul aflat în oraş. Un teren aflat la 30 de kilometri de oraş va avea un preţ chiar şi mai bun, de aceea contează foarte mult flexibilitatea când ai un buget redus.
Da o şansă caselor bătrâneşti
Casele bătrâneşti, care necesită renovare, pot fi o alegere excelentă dacă ai un buget redus şi dacă nu te grăbeşti să te muţi. Majoritatea beneficiază de teren generos şi se pot renova într-o mulţime de moduri astfel încât să potrivească nevoilor tale, ba chiar se pot extinde. Lucrările de renovare se pot face în timp, pas cu pas, astfel încât să nu cheltui sume foarte mari de bani deodată.
Teren cu utilităţi vs. teren fără
Un teren cu utilităţi este de obicei cea mai bună şi sigură alegere, însă cu un buget foarte mic poţi lua în considerare şi terenuri fără toate utilităţile. În ziua de azi, există o mulţime de soluţii ca să te bucuri de confort şi fără racordarea la utilităţi, de la panouri solare şi până la pompa submersibila sau hidrofor. Spre exemplu, pompa submersibila te poate ajuta în zonele unde nu există canalizare. În plus, pompa submersibila are un preţ accesibil, potrivit pentru bugetele mici sau medii.
În afară de pompă submersibila, mai poţi instala panouri fotovoltaice, generatoare sau pompe de căldură.
Decide unde poţi face compromisuri
Când îţi doreşti o casă pe pământ cu buget redus, trebuie să decizi unde poţi şi unde nu poţi face compromisuri. Ai opta pentru o casă pe structura uşoară în detrimentul uneia din materiale tradiţionale? Ai cumpăra un teren fără utilităţi? Ai locui ceva mai departe de oraş? Ai cumpăra o casă bătrâneasca ce necesită renovare? E important să ştii unde anume poţi face compromisuri şi unde nu.
Pune pe hârtie condiţiile esenţiale pentru tine şi decide cât mai repede ce aspecte sunt negociabile la achiziţia unei case său teren la preţ redus.
Dacă îţi doreşti o casă pe pământ şi dispui de un buget mic său mediu, ia în considerare câteva dintre variantele de mai sus. Poţi să cumperi o casă batranaeasca şi să o renovezi, să începi cu un teren fără toate utilităţile sau să optezi pentru o casă realizată pe structura uşoară.