Discuția despre cât de multe produse românești sunt în supermarketurilor companiilor din big retail este fără sfârșit, iar părerile diferă de la om la om. Realitatea poate fi verificată însă foarte ușor, mergând la furnizorii de legume ai acestora, în cazul de față Carrefour și a sa cooperativă agricolă de la Vărăști. Aceasta este de altfel chiar prima dintre cooperativele reunite sub umbrela Carrefour dedicată producătorilor locali pe nume "Grădina noastră", a fost fondată în anul 2017 cu o investiție de aproximativ 300.000 de euro, are peste 200 de hectare însămânțate și se află la mai puțin de 30 de kilometri de București, în comuna Vărăști, județul Giurgiu.
Impactul unei astfel de cooperative nu se măsoară însă numai în procentul de legume românești care ajung în magazine, ci și în forța de muncă pe care o angajează în rândul comunității locale.
Carrefour angajează 80% din forța de muncă locală
Astfel, în cazul de față nu mai puțin de 80% dintre locuitorii comunei Vărăști, care are în componență trei sate, sunt implicați, într-un fel sau altul, în activitatea cooperativei, după cum a explicat pentru wall-street.ro Doru Buturugă, omul de încredere al Carrefour în această zonă, care supervizează, practic, toată producția care iese de pe poarta cooperativei. Mai mult decât atât, alternativa, dacă această cooperativă nu ar fi existat, ar fi fost destul de sumbră, în sensul în care oamenii din zonă ar fi fost nevoiți să meargă să își vândă legumele tot în clasicul târg de la Pucheni.

Faptul că aceste cooperative sunt importante pentru Carrefour este întărit de asemenea și de noul CEO Carrefour, care a activat cândva ca product manager Danone România și a revenit recent în țara noastră după o lungă absență.
Prin urmare, acesta a explicat faptul că filiera calității Carrefour, care presupune parteneriate cu producătorii locali, este unul dintre pilonii pe care își va concentra compania strategia în perioada următoare, făcând de asemenea și câteva declarații pentru wall-street.ro.
Când am plecat, acum 24 de ani, nici măcar nu exista Carrefour și nici toată concurența noastră. Doar Metro cred că era și câteva La Fourmi și Mega Image. Deci din punct de vedere al pieței de retail, s-a schimbat foarte mult. Iar dacă este să vorbesc despre România, la modul general, țara s-a modernizat foarte mult. Dacă mă uit la București, sau alte orașe mari, este o transformare incredibilă. Și cred că și mentalitatea românilor este foarte modernă, oamenii sunt foarte deschiși la schimbare și la noutăți, mă bucur că m-am întors.
Gilles Ballot, CEO Carrefour
Totodată, cu referire la spectrul unei crize financiare, ori a unui regim și mai complicat al taxelor pentru companii în anul 2025, Gilles Ballot a explicat pentru wall-street.ro că deși recent nu am avut niciun an liniștit, România este totuși o țară care se dezvoltă foarte bine.
Pe de altă parte, cu privire la perioada imediat următoare, noul CEO Carrefour este conștient că vor urma alegeri în România, dar, explică el, asta se întâmplă din când în când peste tot, adăugând, totodată, că este, în general, optimist.
Lucrăm ca să facem din 2025 un an de dezvoltare important, cu investiții în continuare.
Gilles Ballot, CEO Carrefour
Fluxul de lucru la Vărăști și proiectul Malu Spart
Cât privește activitatea cooperativei agricole de la Vărăști, care este estimată să ajungă în 2024 la o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro, practic o dublare a celei de anul trecut, aceasta este gândită în jurul familiilor care însămânțează, cresc și apoi culeg legumele care urmează să intre în magazine.

Iar în unele cazuri, după cum explică un întreprinzător local pe nume Doru Buturugă, care supervizează întreaga activitate a cooperativei, eficiența acestui proces, de la cules și până la momentul în care produsul ajunge în magazin, este chiar și de o oră și jumătate, cum ar fi, spre exemplu, cazul salatei.
Ne strângem la ora 12 aici, împărțim comanda la câți suntem și undeva seara la 7-8 fiecare aduce marfa pe care a făcut-o. Prin asta scurtăm și timpul prin care marfa ajunge la raft. Fiecare producător are liniște financiară, am ajuns la un nivel la care astăzi livrează marfa și până diseară încasează și banii.
Doru Buturugă, întreprinzător local

Chiar și cu aportul masiv al locuitorilor comunei însă, dintre care majoritatea au solarii pe terenurile pe care le dețin, acesta recunoaște că este nevoie și de forță de muncă suplimentară, motiv pentru care s-a apelat inclusiv la lucrători din India și Nepal.
Mai mult, supervizorul familiilor care activează în cadrul cooperativei și care lucrează conform unui plan validat de Carrefour în lunile decembrie-ianuarie, spune de asemenea și faptul că în cadrul proiectului Grădina noastră de la Vărăști se simte nevoia mecanizării, în sensul în care munca să nu mai fie făcută integral manual, așa cum se întâmplă în prezent.

Cât despre produsele care merg cel mai bine în acest moment, Doru Buturugă menționează roșia inimă-de-bou, un produs mai cunoscut celor mai înaintați în vârstă, care acum însă pare să prindă din nou tracțiune în preferințele consumatorilor.
Nu în ultimul rând, pentru a ilustra încă o dată cât de important este proiectul cooperativelor agricole Grădina noastră pentru Carrefour, reprezentanții retailerului au dezvăluit faptul că un proiect similar va fi pornit în curând în zona Malu Spart, un sat ce aparține orașului Bolintin-Vale. Cooperativa din Malu Spart va fi, prin urmare, cea de a unsprezecea cooperativă operată de Carrefour după cele din Zărand, Vărăști, Însurăței, Brezoaele, Fierbinți, Beiuș, Ostrov, Târgu Secuiesc, Huși și Voinești.
Nu toți producătorii intră la fel de ușor în Carrefour
Pe de altă parte, deși experiența de la Vărăști le-a ușurat foarte mult viața locuitorilor comunei, există în continuare producători care se plâng că li se pun condiții foarte dure pentru a intra în magazinele Carrefour și, mai mult, că termenii contractuali nu sunt respectați.
Astfel, o vânzătoare de fructe din Piața Râmnicu Sărat a explicat pentru wall-street.ro nu doar că întregul proces de a pune la vânzare produsele în Carrefour durează foarte mult timp, dar și că realitatea de la fața locului diferă de cea din contract.
La noi, ca să intri în Carrefour cu fructe faci cerere în primăvară pentru anul următor. Și ți se aprobă doi metri pătrați, iar în magazinul în care vrei tu să intri ți se dau 90 de centimetri pătrați. În condițiile în care nu s-a măsurat corect și îți bagă și în stânga și în dreapta mere poloneze, fructe, citrice, tot felul.
Vânzătoare fructe Piața Râmnicu Sărat
Totodată, aceasta mai adaugă și faptul că, pe lângă condițiile enumerate, mai sunt și altele, cum ar fi ca producătorul să vină cu propriul vânzător, iar acesta să aibă atestat de vânzător.

De asemenea, vânzătoarea de la Piața Râmnicu Sărat mai spune și faptul că la Carrefour li s-a cerut și să introducă fructele în niște aparate de testare.
Ni se mai dădeau și niște inele, dacă intra mărul foarte ușor prin inel, ți-l refuzau să-l expui, iar dacă era un pic mai mare decât inelul, iar îl refuzau. Îți puneau niște standarde de mai bine te lipseai. Dar faptul că nu îți dădeau suprafața pe care o aveai în contract era bomboana de pe colivă.
Vânzătoare fructe Piața Râmnicu Sărat
Nu în ultimul rând, vânzătoarea mai spune și faptul că i s-a cerut și să ambaleze fructele într-o pungă de un kilogram.
Cooperativele Carrefour în cifre
- 91% din totalul furnizorilor sunt producători locali, aproximativ 1450
- 60 de milioane de unități de fructe și legume livrate de producătorii din cele 10 cooperative în 2023-2024
- 30 de milioane de unități de legume livrate de producătorii din Vărăști în 2023-2024
- cu referire la producătorii din Vărăști de altfel, același Doru Buturugă spune de altfel că, dacă până în urmă cu nu mult timp aceștia erau obișnuiți să măsoare în doar câteva tone produsele vândute într-o perioadă mai lungă, recent au fost vândute 200 de tone de gogoșari într-o singură săptămână
- cel mai mare producător ultra-local, după cum este numit de Carrefour, se află în Adunații Copăceni și a livrat 6.334.948 de legături de verdețuri și 102.172 kg de fructe și legume, cu o valoare totală de 9.947.213 lei în 2023-2024
- Top 5 cele mai bine vândute produse crescute local de către producătorii din cooperative: pepenele verde, cartofii noi albi, varza albă, pătrunjelul verde și castraveții cornichon