Promoții în magazinele IKEA. Care sunt cele mai vândute produse în România

Sursǎ foto: Shutterstock

Promoții în magazinele IKEA. Care sunt cele mai vândute produse în România

Compania suedeză de mobilă IKEA oferă promoții în weekendul 21-23 martie în magazinele sale din București și Timișoara, precum și ateliere creative pentru membrii IKEA Family.

Printre produsele aflate la reducere în acest weekend se află: comoda Malm - redusă de la 529 de lei la 433,78 lei, scaunul rotativ Markus - redus de la 699 lei la 573,18 lei, lămpădarul Arstid - redus de la 199 de lei la 163,18 lei sau covor Stoense - redus de la 470 de lei la 392,78 lei.

”Scopul nostru este să fim disponibili, accesibili și sustenabili, astăzi și în viitor”, a precizat Vincent Devloo, manager regional retail IKEA SEE (România, Croația, Serbia, Slovenia, Ucraina).

IKEA a vândut în România peste 26,5 milioane de produse doar în 2024, după ce a investit 20,5 milioane euro pentru a reduce prețurile la aproape jumătate din gama de produse, susține compania.

Care sunt cele mai vândute produse IKEA în România

  • Bibliotecile Billy - care dacă ar fi aliniate, ar acoperi distanța București – Pitești, de peste 120 de kilometri.
  • Fotoliile Strandmon - cu peste 60.000 de piese vândute, ar umple întreaga Arenă Națională din București dacă ar fi adunate la un loc.
  • Mesele Ingatorp - cele 20.000 de exemplare vândute ar depăși Vârful Moldoveanu dacă ar fi așezate una peste alta.

După deschiderea primului Studio de planificare și comandă din România, în Constanța, și a mai multor puncte de ridicare a comenzilor în orașele Oradea, Cluj, Brașov, Sibiu și Iași, IKEA va continua să exploreze noi formate de puncte de întâlnire cu clienții și să se concentreze pe o mai bună integrare a canalelor digitale și fizice, ca parte a strategiei sale de dezvoltare omnichannel.

În prezent, compania implementează în magazinele sale o serie de instrumente bazate pe inteligență artificială pentru a-și îmbunătăți activitatea și folosește drone autonome, pentru a urmări inventarul și a asigura disponibilitatea produselor.

În ceea ce privește sustenabilitatea, IKEA transmite că intenționează să reducă amprenta de carbon cu 50% până în 2030 prin încurajarea economiei circulare, gestionarea responsabilă a deșeurilor și contribuția la combaterea schimbărilor climatice.

Promoțiile exclusive din magazinele IKEA, din weekendul 12-13 martie, au loc pentru a sărbători cei 18 ani de existență pe piața locală. Primul magazin IKEA din România s-a deschis în anul 2007.

Personalizate pentru tine