Astra Rail Industries închide fabrica de vagoane din Arad. Anunțul făcut de acționarii americani de la Greenbrier

Sursǎ foto: Shutterstock

Astra Rail Industries închide fabrica de vagoane din Arad. Anunțul făcut de acționarii americani de la Greenbrier

Cuprins Articol:

Greenbrier România, acționarul majoritar al Astra Rail Industries, a decis închiderea producției în cadrul fabricii de vagoane din Arad, alegând să se concentreze pe cele din Caracal și Drobeta.

„Datorită provocărilor dificile și accelerate de pe piața locală, compania Greenbrier România intenționează să își înceteze operațiunile de producție, desfășurate la fabrica din Arad. Această decizie a fost influențată de mai mulți factori, printre care presiunile tot mai puternice de la nivelul industriei de profil, costurile operaționale în creștere prin comparație cu celelalte fabrici, dar și constrângerile logistice legate de vechimea unității și de mediul urban”, se arată într-un comunicat remis redacției.

Astra Rail Industries este cel mai mare jucător de pe piaţa românească de material rulant, pe care concurează şi jucători ca Alstom Transport, Astra Vagoane Călători Arad (Valer Blidar) sau Softronic Craiova (producţie de locomotive).

Compania se va concentra pe fabricile din Caracal și Drobeta Turnu Severin

Potrivit comunicatului citat, Greenbrier România va continua să își consolideze operațiunile de producție la fabricile din Caracal și Drobeta Turnu Severin.

„Această realiniere strategică întărește angajamentul pe termen lung al Greenbrier față de linia de producție de vagoane din România. Compania intenționează să continue să investească în aceste unități de lucru pentru a sprijini dezvoltarea acestora pe termen lung. Comenzile existente vor fi onorate din aceste locații, iar strategiile de achiziții și logistică vor fi ajustate în funcție de necesități”, au mai spus reprezentanții companiei.

Ce se întâmplă cu angajații

Greenbrier spune că va oferi suport angajaților după închiderea producției, dar nu va confirmă că aceștia vor fi angajați în celelalte fabrici din România. În total, la nivel de grup Astra Rail Industries are 2.200 de angajați conform datelor de pe Ministerul de Finanțe, iar la Arad avea circa 800 de angajați.

„Greenbrier apreciază profund istoria îndelugată a producției de vagoane din Arad și dedicarea forței de muncă. Compania este implicată 100% în acest proces și va coopera îndeaproape cu sindicatele și comunitatea locală pentru a oferi sprijin angajaților afectați, pe parcursul acestui proces de tranziție. Se vor depune toate eforturile pentru asistența colegilor afectați, atât prin suport de consiliere profesională, cât și prin onorarea contribuțiilor pentru toți colegii a căror muncă a fost esențială de-a lungul anilor”, au mai spus reprezentanții Greenbrier.

Personalizate pentru tine