Compania care administrează brandurile Kenvelo, Lee Cooper și Timeout a intrat în insolvență

Sursǎ foto: Shutterstock

Compania care administrează brandurile Kenvelo, Lee Cooper și Timeout a intrat în insolvență

Compania Montecristo Retail RO SRL, care operează rețeaua de magazine Kenvelo, Lee Cooper și Timeout din România, a intrat sub protecția Legii 85/2014 privind procedura insolvenței, în urma unei cereri proprii admise de Tribunalul Ilfov. Decizia vine ca reacție la acumularea unor dificultăți economice care au afectat, în ultimii ani, sectorul de retail fizic.

Compania care operează Kenvelo, Lee Cooper și Timeout

Aflată de peste două decenii pe piața locală, Montecristo s-a confruntat cu o serie de provocări majore: impactul pandemiei COVID-19, urmat de inflația ridicată, creșterea semnificativă a costurilor de operare (chirie, utilități, logistică) și scăderea vânzărilor în unele din centrele comerciale unde operează. Acestea au fost amplificate de migrarea accelerată a consumului către platformele online și de schimbarea comportamentului de cumpărare al consumatorilor, axat tot mai mult pe prudență și optimizarea cheltuielilor. În paralel, costurile de aprovizionare și transport pentru produsele textile au crescut, afectând marjele comerciale ale rețelei.

Lucrăm la un plan de restructurare realist, construit pe baze comerciale solide, care vizează eficientizarea activității companiei, restructurarea rețelei de magazine și păstrarea brandurilor esențiale în piață. Suntem în dialog cu echipa Montecristo și vom propune măsuri care să asigure continuitatea operațională și protejarea valorii economice a afacerii.

Mircea Șomlea, Partener Infinexa, administrator judiciar Montecristo Retail RO

În acest context, instanța a numit în calitate de administrator judiciar provizoriu compania Infinexa, specializată în restructurarea și finanțarea firmelor aflate în dificultate, cu active administrate în valoare de 200 milioane de euro. Administratorul judiciar a început deja, împreună cu o nouă echipă de management, primele măsuri de stabilizare a activității și de pregătire a unui plan de reorganizare.

Compania Montecristo urmează să depună în perioada următoare un plan de reorganizare care să permită redimensionarea strategică a activității și relansarea sustenabilă a businessului în actualul context economic.

Personalizate pentru tine