9 August 2007

Lafarge Agregate Betoane a afisat in semestrul I un profit net de 4,4 mil. lei

Compania Lafarge Agregate Betoane Bucuresti (AGEM), listata pe Rasdaq, a afisat profit de 4,4 milioane lei (1,4 milioane euro) in primul semestru din acest an, datorita cresterii afacerilor cu 71% in aceeasi perioada de raportare, arata raportul transmis pietei Rasdaq.

In prima jumatate a anului trecut Lafarge Agregate Betoane a inregistrat o pierdere de 1,64 milioane lei. in primele sase luni din acest an, afacerile companiei au atins nivelul de 54,3 milioane lei (17,33 milioane euro), in avans cu 71% fasa de intervalul similar din 2006, cand cifra de afaceri a fost de 31,82 milioane lei.

Veniturile din exploatare din primul semestru al acestui an au crescut cu 69,4%, pana la 61,35 milioane lei, comparativ cu perioada echivalenta din 2006, cand acestea au fost de 36,22 milioane lei. in perioada ianuarie-iunie 2007, cheltuielile din exploatare au inregistrat un ritm de crestere mai redus decat veniturile din exploatare, avansand cu 50%, pana la 55,82 milioane lei.

In primul semestru din 2007, Lafarge Agregate Betoane a investit circa 25 milioane lei in scopul maririi si modernizarii capacitatilor de productiei. Finantarea s-a facut din surse proprii si din imprumuturi de la actionarul majoritar.

Lafarge Agregate Betoane are un capital social de 15 milioane lei, divizat in 6 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 2,50 lei. Actionarul majoritar al companiei este societatea Lafarge Ciment SA Romania, care controleaza 84,63% din numarul total de actiuni, in vreme ce SIF Muntenia are o participatie de 10,32%.

Titlurile companiei se tranzactioneaza la categoria de baza a pietei Rasdaq, sub simbolul AGEM. Valoarea de piata a Lafarge Agregate Betoane este de 234 milioane lei, aferenta cotatiei de 39 lei pe titlu, stabilita in sedinta din 7 august.



Citeste si