24 Mai 2005

Vinuri romanesti la Londra

Patru producatori de vinuri din Romania au fost prezenti in perioada 17-19 mai, la cea de-a XXV-a editie a Targului International de vinuri si bauturi alcoolice de la Londra.

Targul, unul dintre cele mai importante manifestari de profil din Europa, a fost gazda a peste 1300 de expozanti. Romania nu a avut stand national, insa a fost reprezentata de patru firme producatoare: Cotnari, Cramele Recas, Halewood Romania, si Reh Kendermann (Carl Reh Winery).

Evenimentul a inclus o serie de manifestari menite sa starneasca interesul specialistilor din industrie. Doua sesiuni de seminarii au fost organizate, una pentru producatori si distribuitori, cealalta pentru beneficiul celor din lantul HORECA. Au fost organizate degustari tematice, precum si prezentarea rezultatelor celor doua prestigioase concursuri: Decanter World Wine Awards si International Wine Challenge, din juriul carora a facut parte si un specialist din industria vinului romanesc, in persoana lui Dan Muntean, director de operatii al Halewood International.

Cotnariul a impresionat vizitatorii care se asteptau la vinuri traditional dulci, prin vinurile seci Francusa, dar si cu Tamaioasa Romaneasca pentru care 2003 a fost un an foarte bun.

Cramele Recas, prin directorul Philip Cox, a gazduit in standul sau doi dintre distribuitorii sai din Marea Britanie, Wines of Westhorpe si V-Drinks. Ca urmare a unui articol despre Romania in prestigioasa revista de specialitate "Harpers", standul a fost vizitat de reprezentantii a patru lanturi de supermarketuri principale din Marea Britanie. Firma britanica V-Drinks a creat un brand interesant cu un design modern, cu vinuri de calitate de la Cramele Recas. Directorul firmei, Simon Inskip, a precizat ca se incearca promovarea imaginii "vinurilor din Romania" prin conceptul "vinuri din Transilvania", un termen mai popular si interesant pentru consumatorii occidentali.

Halewood International a alocat un spatiu considerabil expunerii vinurilor produse de ei in Romania: Prahova Valley, Byzantium si Cherry Tree Hill. Dintre acestea, Byzantium Blanc de Transilvania a primit mentiune in Decanter World Wine Awards 2005.

Reh-Kendermann au prezentat trei linii de produse: River Route, River Route Limited Edition si La Cetate.

Cei patru producatori din Romania, risipiti in fiecare din colturile salii de expozitie, si-au gasit timp sa se viziteze reciproc, sa schimbe impresii. Ciudat, ar spune multi "de acasa", oamenii acestia sunt in competitie, si gasesc puterea de a colabora. Secretul este ca pentru acesti oameni ìcapra vecinuluiI inseamna tot "Made in Romania".



Citeste si