11 Decembrie 2007

Sky Europe retrage zborurile de la Timisoara spre Viena

Sky Europe retrage de luni, zborurile cu 14 euro din Timisoara catre Viena, la nici doua luni de la lansarea cu fast a acestora, din cauza ca nu erau profitabile.

Compania aeriana Sky Europe a decis luni sa renunte la zborurile din Timisoara catre Viena, din cauza ca avioanele Boeing 737 decolau la o capacitate medie de 50 la suta. “Am renuntat din motive comerciale, nu se umpleau avioanele. Nu a fost profitabil, probabil ca trebuia sa mai astepte, dar au luat aceasta decizie”, a declarat, citat de NewsIn, Calalin Neaga, de la compania Sky Europe, adaugand ca aeronavele Boeing 737 vor mai pleca spre Viena doar in 14, 16 si 23 decembrie, la pretul de 14 euro zborul.

Reprezentantii Sky Europe au declarat ca sumele pe care unii pasageri le-au dat pentru achizitionarea biletelor pentru alte date decat cele in care se mai pleaca din Timisoara, vor fi returnate acestora ori zborul poate fi schimbat.

Sky Europe a oferit preturi promotionale, pornind de la un eurocent plus taxe de aeroport. Lipsa pasagerilor la aceste zboruri a fost cauzata si de faptul ca Austrian Airlines are curse zilnice catre Viena, de patru ori pe saptamana, sau chiar doua zboruri pe zi.

In 28 octombrie, cand s-au lansat zborurile companiei, era prima companie low cost care opera pe Timisoara. Avionul de la Timisoara la Viena ajungea in 50 de minute.

Sky Europe are o retea de 92 de rute, cu destinatii in 19 tari europene.



Citeste si