15 Februarie 2008

Kontirom a devenit Arcelor Mittal Construction Romania

Din luna februarie, compania Kontirom a devenit oficial Arcelor Mittal Construction Romania, potrivit reprezentantilor companiei.

“Decizia modificarii numelui companiei s-a luat la nivel de grup, toate firmele din divizia Arcelor Mittal Construction schimbandu-si denumirea pentru a sublinia apartenenta la cel mai mare grup metalurgic din lume. Astfel, devenim oficial parte a unui grup international prezent in peste 60 de tari”, a declarat Marian Parvu, director general Arcelor Mittal Construction Romania.

Kontirom activeaza pe piata romanesca din 1998, ca parte a grupului Arcelor, membra Arcelor Construction, cel mai mare producator european de sisteme si solutii din otel pentru constructii.

Compania activeaza pe o piata de 200 milioane de euro prin intermediul a trei divizii: Armat, Arclad si Arval, care ofera expertiza in domeniul acoperisurilor si planseelor in proiecte rezidentiale, produse din tabla cutanta, panouri si accesorii, dar si solutii tehnice complete pentru acoperisuri, fatade, plansee si hale industriale usoare.

Arcelor Mittal Construction Romania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 24 milioane de euro.



Citeste si