12 Noiembrie 2008

FP a platit salarii de peste 800.000 euro in primele noua luni

Fondul Proprietatea, cu zece angajati, a avut cheltuieli cu salariile de 3 milioane lei (824.200 euro) in primele noua luni din acest an, a precizat directorul general al Fondului, Daniela Lulache, valoarea reprezentand 0,6% din profitul obtinut in perioada mentionata.

"Din cheltuielile operationale curente pe primele noua luni din acest an, de 9,3 milioane lei, 3 milioane lei au reprezentat cheltuieli cu salariile, iar restul cheltuieli cu chiriile si cheltuieli cu tertii, adica evaluatori, auditori, avocati si consultanti", a explicat Lulache.

La sfarsitul lui 2007, Fondul avea 12 angajati, insa in prezent are doar 10 salariati, incluzand si personalul administrativ, au precizat oficialii sai.

In primele noua luni din 2008, Fondul Proprietatea a avut un profit net de 424,8 milioane lei.

Anul trecut, Fondul Proprietatea a avut cheltuieli operationale curente de 5,37 milioane lei, dintre care cheltuielile cu salariile pentru angajati au fost de aproximativ 2,3-2,4 milioane lei (circa 700.000 euro). Fondul are detineri la 88 de companii, dintre care cele mai multe sunt din sectorul energetic.



Citeste si