26 Septembrie 2005

Hidrocentrale la licitatie

Pentru mai putin de un milion de euro, puteti deveni proprietarul unei hidrocentrale suficient de puternice sa alimenteze un cartier. Hidroelectrica a scos la vinzare zece.

Hidroelectrica va scoate la vinzare trei grupe de microhidrocentrale, la un pret de oferta situat la o valoare totala de 33,6 milioane de lei (9,5 milioane de euro). Licitatiile de adjudecare vor fi tinute la sfirsitul lui octombrie si inceputul lunii noiembrie, potrivit unor anunturi ale companiei. Producatorul de energie electrica va vinde intr-un pachet comun un grup de cinci unitati amplasate in bazinul riului Doftana, judetul Prahova, pretul de oferta pentru aceste active fiind de 27,6 milioane de lei. De asemenea, vor fi privatizate si alte doua grupuri din zona judetului Vilcea, respectiv trei unitati din bazinul riului Manaileasa si alte doua microhidrocentrale din bazinul riului Horezu. Pentru pachetul din bazinul Horezu, pretul de oferta stabilit de Hidroelectrica este de 1,4 milioane de lei, iar cumparatorul va trebui sa-si asume investitii in modernizare si dezvoltare tehnologica de 304.000 de euro. In cazul activelor din bazinul Manaileasa, Hidroelectrica a impus un pret de pornire de 4,5 milioane de lei si asumarea unor investitii de 250.000 de euro.

Conditii de participare

Cumparatorii interesati trebuie sa aiba o experienta in domeniul energetic de minimum trei ani, cu o cifra de afaceri reprezentind echivalentul a cel putin trei milioane de euro in 2004. Ofertantii trebuie sa depuna documentele de participare pina la data de 21 octombrie, licitatia cu strigare pentru adjudecarea pachetului de microhidrocentrale urmind sa aiba loc la 31 octombrie.

Actualii proprietari

Aceasta este a doua serie de privatizari, dupa ce anul trecut au fost vindute 18 microhidrocentrale. Opt dintre ele au fost luate de Institutul de Studii si Proiectari Hidroenergetice SA (ISPH). Alte cinci au intrat in proprietatea Energy Holding, unul dintre distribuitorii de energie la care se referea presedintele Basescu atunci cind acuza ca unele firme au monopol pe curentul produs de Hidroelectrica. Tot cinci centrale a cumparat si Compania italiana ESPE SRL, pe riul Firiza din Maramures.



Citeste si