23 Octombrie 2009

Investitiile in AdePlast vor ajunge la 30 mil. euro la sfarsitul lui 2010



Marcel Barbut, proprietarul producatorului de materiale de constructii AdePlast, va investi anul viitor doua milioane de euro in masini de colorat vopsele, dupa ce in 2009 a alocat 1,2 milioane de euro pentru achizitionarea unor utilaje similare, precum si a unor autovehicule si echipamente IT.
Compania va ajunge astfel la investitii totale de 30 de milioane de euro, dupa 14 ani de prezenta pe piata locala.

Producatorul de materiale de constructii detine doua fabrici, in Oradea si Ploiesti, cu o capacitate anuala de productie de 700.000 de tone de mortare uscate si 80.000 de tone de vopsele.

Afacerile companiei au stagnat in primele noua luni ale anului, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, in conditiile in care AdePlast a reusit sa recupereze in august si septembrie declinul inregistrat in primele sapte luni ale lui 2008.

AdePlast si-a redus cu 16% personalul in acest an, de la 144 de angajati in martie, la 121 de salariati in prezent.

“Nu a fost vorba de o concediere, ci de o reducere naturala a numarul de angajati, care tine de sezonalitatea vanzarilor. Iarna, din cauza reducerii activitatii, avem nevoie de mai putini oameni”, spune Barbut.

In martie, omul de afaceri declara ca, in varianta optimista, se asteapta la o crestere cu pana la 40% a afacerilor din 2009, varianta pesimista indicand o stagnare a cifrei de afaceri la nivelul lui 2008.

“Avand in vedere evolutia de pana acum a businessului, afacerile companiei din acest an se vor plasa la un nivel similar cu cel din 2008. Pentru 2010 insa, mizez pe o crestere de 8-12% a afacerilor pentru ca vom vinde cel putin de patru ori mai multa vopsea decat in 2009”, afirma Barbut.

In primele noua luni ale anului, compania a vandut vopsea de 0,8 milioane de euro, mizand pe vanzari de 1 milioane de euro la sfarsitul anului.

AdePlast a inregistrat o cifra de afaceri de 34 de milioane de euro.

Principalii competitori ai AdePlast sunt Henkel, Baumit, Dufa, Euro MGA, Baumix si Saint-Gobain Weber.



Citeste si