"Centrala hidroelectrica de la Movileni, amplasata pe raul Siret, are o putere instalata de 33,9 MW si va furniza 112,4 GWh de energie pe an. La proiectarea si realizarea acestui obiectiv s-a avut in vedere exploatarea potentialului hidroenergetic al Siretului prin construirea a doua noi hidrocentrale: Cosmesti si Movileni. De asemenea, amenajarea hidroenergetica va asigura debitele necesare pentru irigatii, alimentarea cu apa potabila a zonei si va scoate de sub efectul inundatiilor mari suprafete agricole", se arata intr-un comunicat emis luni de Hidroelectrica, citat de agentia NewsIn.
Amenajarea raului Siret pe sectorul Cosmesti -Movileni a fost aprobata prin Hotarare de Guvern in 1990. Valoarea investitiei de la Movileni este de 650 milioane de lei. Proiectantul lucrarii este ISPH Bucuresti, iar executant - Hidroconstructia. Echipamentele sunt furnizate de companii romanesti - UCM Resita (cele energetice) si PROMPT Timisoara (cele hidromecanice). Montajul a fost realizat de compania Energomontaj.
Hidroelectrica este cel mai mare si cel mai ieftin producator de energie electrica din Romania. Compania a acoperit anul trecut 26% din productia de energie electrica a tarii si foloseste ca sursa regenerabila de energie apa. Compania este detinuta de statul roman, prin Ministerul Economiei, si are peste 5.000 angajati.
Hidroelectrica va inaugura astazi hidrocentrala de la Movileni
Cel mai mare producator de energie electrica din tara, Hidroelectrica, va inaugura marti hidrocentrala de la Movileni, din judetul Vrancea, cu o putere instalata de 33,9 MW, printr-o investitie de 650 milioane lei, a anuntat luni compania.
Te-ar putea interesa si: