11 Ianuarie 2010

Transgaz va aloca 23 mil. lei pentru reparatia unei conducte



Societatea Nationala de Transport Gaze Naturale Transgaz Medias va organiza in 15 februarie 2010, ora. 10.00, o licitatie deschisa pentru reparatia conductei de transport gaze naturale 32'' Sendreni Butimanu, inclusiv protectie catodica, contract estimat la 23,576,530 lei, fara TVA, din surse proprii, anunta NewsIn.
Criteriul de atribuire este pretul cel mai scazut. Durata contractului sau termenul pentru finalizare este 8 luni, incepand de la data atribuirii contractului.

Termenul limita pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente este 08 februarie 2010, ora 15:00, iar termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 15 februarie 2010, ora 09:00.

Perioada minima pe parcursul careia ofertantul trebuie sa isi mentina oferta este de 90 de zile (de la termenul limita de primire a ofertelor).

Se solicita o garantie de participare de 471.000 lei, precum si o garantie de buna executie de 5% din valoarea contractului. Se asemenea, se cere prezentarea unor contracte de executie lucrari similare cu obiectul achizitiei, a caror valoare sa fie de minim 23.000.0000 lei, incheiate si executate in ultimii cinci ani.

Directorul general adjunct al companiei, Ioan Rusu, a declarat, la inceputul acestui an, ca transportatorul de gaze din Romania si-a planificat pentru acest an investitii de pana la 400 milioane lei, atat in constructia unor conducte noi de gaze naturale, cat si in continuarea lucrarilor demarate in anii anteriori.

"Investitiile planificate pentru 2010 vor fi un pic mai mari decat cele din 2009 si vor fi de pana la 400 milioane lei. Valoarea investitilor realizate de Transgaz in 2009 sunt estimate la 325 milioane lei. Acestea vor fi sustinute atat din surse proprii, cat si din fonduri structurale", a precizat Ioan Rusu.

Astfel, in acest an, compania va demara lucrarile de executie a noi conducte de transporte gaze naturale, dintre care cele mai reprezentative sunt cele de pe tronsoanele: Masloc-Arad, Urziceni-Ploiesti, Plataresti-Balaceanca, Idrifaia-Coroi, Hurezani-Podisor, Craiova-Segarcea-Bailesti-Calafat.

De asemenea, Transgaz va continua lucrarile de executie demarate in anii anteriori, pentru tronsoanele Harlau-Bucecea, Biharia-Alesd, Jibou-Gilau, Gheorgheni-Toplita, precum si conducta de interconectare Arad-Szeged, spun reprezentantii Transgaz.

Transportatorul national de gaze Transgaz este detinut de statul roman: Ministerul Economiei detine 73,5% din capitalul social al Transgaz, Fondul Proprietatea aproximativ 15%, iar restul de 11,5% reprezinta actiunile libere (free-float), care se tranzactioneaza la BVB. Compania Transgaz este listata la categoria I a BVB, cu simbolul TGN.



Citeste si